COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE:
Faptul că un procuror poate bloca oricând o anchetă a Parlamentului, inițiind o investigație cu același subiect, distruge principiul separației puterilor.
S-a invocat în mai multe ocazii apariția unui conflict juridic între puterile statului. Nu întotdeauna Curtea Constituțională a confirmat diagnosticul, dar ambianța de criză a devenit familiară. Raportul dintre puterile statului se vădește la tot pasul problematic, unii pretinzând chiar că separația puterilor a ajuns în România o simplă ficțiune. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a spus-o chiar mai apăsat decât alții poate pentru că el are o perspectivă transversală asupra politicii românești și nu intervine direct în conflictele politice principale.
În tot cazul ni se pare că, în acest moment, asistăm la un conflict major între legislativ și executiv, unul care ar trebui judecat de Curtea Constituțională. Așa cum se știe, s-a constituit recent o comisie parlamentară de anchetă dedicată alegerilor prezidențiale din 2009 despre care s-a spus că ar fi fost fraudate. Comisia și-a început audierile și mai multe persoane au depus mărturie în fața senatorilor și deputaților, dar unii dintre cei invitați au refuzat fie să se prezinte fie să ofere amănunte, invocând deopotrivă o prespusă interdicție a Parchetului. Fostul ministru Gabriel Oprea a refuzat să apară în fața comisiei, iar Anghel Iordănescu, cunoscutul antrenorul de fotbal, a refuzat să ofere amănunte. Căci problema este că a doua zi după ce a fost făcut anunțul referitor la înființarea comisiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a inițiat o anchetă cu privire la același subiect. Lucru ciudat, cu atât mai mult cu cât subiectul pare multora neserios și pur propagandistic. Dacă politicienii își pot permite să intrețină un subiect fără finalitate practică (politica e alcătuită din multe imponderabile), e legitim ca procurorii să urmeze aceeași pistă? E firesc oare să examineze veridicitatea unui articol de presă? Câte nu s-au scris și nu se vor scrie? Și ce caută ei de fapt?
Ca să înțelegem mai bine situația, să precizăm că, potrivit regulamentelor parlamentare din momentul acela, îndată ce procurorii deschid un dosar, orice comisie parlamentară dedicată aceluiași subiect tebuie să-și înceteze activitatea. Așa s-a întâmplat în cazul ministrului Monica Iacob Ridzi. Prin urmare majoritatea politică actuală, care, readucând în discuție alegerile din 2009, spera probabil într-o reparație simbolică, a modificat regulamentele în așa chip, încât activitatea comisiei de anchetă să poată continua. Dar simultan și-a urmat cursul și ancheta procurorilor. În cursul zilei de miercuri, două persoane, dintre care una cu un rol central în evenimentele invocate (Gabriel Oprea), au refuzat să vorbească invocând ancheta paralelă a Parchetului care le-ar interzice să facă dezvăluri publice.
Indiferent ce opinie am avea despre această comisie de anchetă (că e utilă, că e himerică sau poate prostească) trebuie să admitem că Parchetul a intervenit nejustificat. Paradoxul este că, deschizând un dosar în jurul episodului evocat de Dan Andronic în Evenimentul Zilei (cina de la Gabriel Oprea din seara alegerilor din 2009), Parchetul oferă episodului gravitate, îi atribuie aura neagră a infracțiunii și nu face decât să ofere o nouă legitimitate comisiei parlamentare de anchetă. Simultan însă, ancheta Parchetului blochează și delegitimează activitatea comisiei.
Asistăm la un evident conflict juridic care ar trebui lămurit la Curtea Constituțională, căci altfel, mai devreme sau mai târziu, se va repeta în situații pe care le vom considera de mult mai mare însemnătate. Așa cum am văzut de multe ori în ultimile decenii, defecțiunile instituționale pe care le neglijăm, pentru că ni se par pe moment lipsite de importanță, revin cu o gravitate sporită. Conflictul acesta va trebui lămurit mai înainte de a constata că, pe nesimțite, Parlamentul își va fi pierdut toate atribuțiile.