Cifrele care ar trebui să ne îngrozească
Am aflat astfel, din puținele relatări ale presei despre manifestare, că România a ajuns campioana europeană a pomenilor electorale, cunoscute sub numele de ajutoare sociale: 10 miliarde de euro anual, la o populație sub 20 de milioane și un PIB de 160 de miliarde.
„Cel mai bine plătit este statul degeaba“, după cum s-a exprimat la conferință preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurenţiu Baciu.
Baciu a înfierat și mecanismul acestor ajutoare, denunțînd faptul că toţi românii plătesc aceste ajutoare sociale pentru nişte oameni care îşi iau adeverinţe medicale prin care sunt scutiţi să muncească, însă consumă alcool „în mod regulat de trei ori pe zi“.
Mai sunt cîteva zile pînă la cel mai important eveniment al dreptei, congresul PNL.
O primă observație: toți cei trei candidați, Ludovic Orban, Cristian Bușoi și Viorel Cataramă, consumă multă energie transmițîndu-și, cu entuziasm, susținerea categorică pentru președintele Iohannis, în 2019.
Pe termen scurt, poate părea o strategie cîștigătoare, mai ales că miza e victoria la congres.
În fine, outsiderul Viorel Cataramă pare singurul care face notă discordantă și e preocupat mai mult de mesaje pentru întregul segment electoral al dreptei. Platforma sa e cea mai radicală, are măsuri tăioase, dar cărora e greu să le contești apartenența la ideile dreptei. Îl ajută și faptul că, spre deosebire de contracandidații săi, e singurul ne-bugetar și rezistă de aproape trei decenii, la vîrf, în domeniul privat.
Adevărata sa problemă e, însă, faptul că Orban și Bușoi fac eforturi de a-i bara candidatura însăși, încercînd să influențeze cele 10 filiale tentate să-i asigure sprijinul minim obligatoriu la congres.
Una peste alta, însă, la cum se prezintă situația, șansele ca PNL să vireze spre o reformă reală, de profunzime, după congres sunt, în opinia noastră, mai mult decît subțiri.
Hot this week
Topics
- #ALEGERIMOLDOVA
- #AtacuriFranta
- #AtacuriGermania
- #BarrosoGoldman Sachs
- #BarrosoGoldmanSachs
- #BlackLivesMatter
- #cannes2018
- #Centenar
- #Elysee2017
- #Euro2016
- #FreeIran
- #IerusalimIsrael
- #Mosul
- #OlimpiadaRio
- #PRESIDENTIELLE
- #protesterestrictii
- #regelemihai
- #ReginaAna
- #tragediebals
- #WhiteHouse2016
- Actualitate
- Agricultura
- Alegeri 2019
- ALEGERI 2020
- alegeri ungaria
- Alin Colesa
- Analize
- Arad
- Armata
- Auto
- Basarabia
- Brașov
- Brexit
- campania electorală pnl satu mare
- Campanie Crin Antonescu
- Campanie Cristian Diaconescu
- campanie electorală alianță dreapta
- campanie electorală euro pnl
- Campanie electorală Locale PNL
- campanie electorală pmp
- Campanie electorală PNL Giurgiu
- campanie electorală pnl maramures
- campanie electorală pnl prahova
- campanie electorală pnl teleorman
- Campanie electorală PSD
- campanie electorală psd brasov
- campanie electorală psd bucuresti
- campanie electorală psd caras severin
- campanie electorală psd dâmbovița
- campanie electorală psd gorj
- Campanie electorală PSD Hunedoara
- campanie electorală psd mehedinti
- Campanie electorală PSD Mures
- Campanie electorală PSD-turul 1 prezidențiale
- Campanie parlamentare PNL
- Campanie parlamentare PSD
- campanie parlamentare psd suceava
- Campanie PNL Brașov Alegeri Parlamentare
- Campanie prezidențială PNL
- Caraș Severin
- Cluj
- Comert
- Comunicate
- Constanța
- Controversa Zilei de Andrei Bădin
- Cornel Folescu
- coronavirus
- Cristian Terheș
- Criza migranților
- Criza politică
- Cronavirus
- Cultură
- Dâmbovița
- Daniel Gheba
- Dezvaluiri
- Diasporă
- Dolj
- Economie
- Eugen Pîrvulescu
- Exclusiv
- Externe
- Fapt Divers
- Featured
- Financiar
- Gabriela Horga
- George Simion
- Giurgiu
- Gorj
- Hidro Prahova
- highlight
- Hunedoara
- Iași
- Interviu
- Jaro Robert Marșalic
- Justitie
- Laura Vicol
- Lifestyle
- Locale 2016
- Maramureș
- Marcel Vela
Mai mult
Categorii populare

