spot_img
4 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăBasarabiaPăpușarul de la Chișinău a plecat de urgență la Washington

Păpușarul de la Chișinău a plecat de urgență la Washington

-

- Reclama -

COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE VITALIE CĂLUGĂREANU:

- Reclama -

Liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a plecat de urgență la Washington, cu un avion privat, la mai puțin de o zi de la amânarea unui ajutor financiar de 100 milioane de euro pentru Moldova de către UE.

- Advertisement -
Chisinau - Parlamentul

Eurodeputații au amânat decizia invocând nivelul înalt al corupției în Moldova, stagnarea reformelor, subordonarea justiției și pericolul instaurării dictaturii.

Inițial, contactat de jurnaliști, președintele Parlamentului, Andrian Candu, a evitat să vorbească despre vizita lui Plahotniuc la Washington, spunând că știa că șeful său de partid „este la birou”, iar din câte știe el, „biroul lui Plahotniuc nu se află în SUA”. Joi, însă, serviciul de presă al PDM a confirmat informația, după ce jurnaliștii au urmărit pe radar zborul direct Chișinău-Washington al avionului exclusivist – un Boeing 737-7BC BBJ. Potrivit presei de la Chișinău, închirierea unui asemenea avion costă până la 30 000 de dolari pe oră. Durata zborului a fost de 10 ore și 45 de minute. Jurnaliștii au evaluat la 1 milion de dolari costul călătoriei lui Plahotniuc în SUA.

- Advertisement -

Discrepanță majoră între luxul pe care și-l permite PDM și sărăcia moldovenilor

Aeronava aparține companiei „Privajet” din Malta. Serviciul de presă al PDM nu a precizat dacă anume Plahotniuc s-a aflat la bordul acestui avion, ci doar că liderul PDM se află deja în SUA unde va avea întrevederi „la Congres, Departamentul de Stat, Consiliul Național de Securitate al Casei Albe, etc”.

Nu este clar deocamdată nici dacă Plahotniuc a fost invitat la Washington sau vizita sa a fost organizată de compania de lobby „Podesta Group” din SUA cu care PDM are încheiat un contract de 600 000 de dolari anual.

Potrivit newsmaker.md, în 2017, PDM a semnat un contract și cu compania americană „Burson-Marsteller”, specializată pe comunicare şi management de criză. Aceasta are inclusiv un oficiu la Bruxelles. Printre clienţii „Burson-Marsteller” se numără guvernele Rusiei şi României, „Partidul Regiunilor” din Ucraina, care a fost client al companiei respective în perioada în care era condus de Viktor Ianukovici, precum și dictatorul argentinian Jorge Videla, condamnat pe viaţă pentru crime împotriva umanităţii.

Potrivit agenției „Infotag” din Republica Moldova, în cele câteva zile cât se va afla în SUA, Plahotniuc va avea un program încărcat. Acesta se va întâlni cu asistentul adjunct al Secretarului de Stat al SUA, Bridget Brink, cu liderii mai multor organizații neguvernamentale și cu un grup de jurnaliști.

Eurodeputații au înțeles că prețul compromisului cu Plahotniuc este prea mare

Marți, 16 mai, Parlamentul European a decis să amâne ajutorul de 100 milioane de euro pentru Republica Moldova până la verdictul Comisiei de la Veneţia în privința schimbării sistemului electoral – o inițiativă comună a PDM (care controlează momentan puterea) și PSRM (partid pro-rus controlat de președintele Igor Dodon). Verdictul Comisiei de la Veneția va fi făcut public la mijlocul lunii iunie. PDM și PSRM au votat în prima lectură un proiect care prevede trecerea la sistemul electoral mixt. „O metodă prin care PDM-ul detestat, creditat cu un nivel de încredere de numai 3%, vrea să se mențină la putere și după alegerile parlamentare din 2018”, susțin reprezentanții societății civile.

„Modificările propuse la Codul electoral sunt controversate. Ştiu că sistemul uninominal, sistemul mixt şi sistemul pe liste de partid sunt forme de guvernare şi forme de democraţie pe care le vedem în diferite ţări. Pare să existe suport din partea opoziţie şi a partidelor de la guvernare, dar este important să fie ascultaţi experţii diferitor organizaţii, cum ar fi Comisia de la Veneţia, pentru a fi siguri că acest tip de sistem electoral este potrivit pentru Moldova la această etapă a dezvoltării sale”, a comentat ambasadorul SUA, James Pettit.

În 2014, Comisia de la Veneția a dat aviz negativ unui alt proiect al PDM care viza trecerea la sistemul electoral mixt, iar săptămâna trecută, în cadrul unei vizite la Chișinău, secretarul Comisiei de la Veneția a sugerat autorităților moldovene să analizeze consecințele și modul în care a eșuat un sistem similar în Ucraina.

Deputații europeni au argumentat amânarea finanțării prin instituirea controlului total asupra justiției moldovenești de către regimul oligarhic controlat de Vlad Plahotniuc, nivelul înalt al corupției și pericolul întoarcerii Moldovei spre Rusia: „Sunt împotriva acordării unui ajutor financiar Moldovei pentru că nu cunoaștem unde se vor duce acești bani. La Chișinău toată lumea știe că s-a furat un miliard, dar nimeni nu e responsabil, pentru că justiția nu funcționează. De fapt, nu cetățenii ar profita de pe urma ajutorului european, ci elitele cleptocrate. Singurul argument prezentat de Chișinău în favoarea acestui ajutor este că guvernul ar fi ‘proeuropean’. Fals! Guvernul nu este controlat de Parlament, ci de oligarhul Plahotniuc, care cumpără deputații la bucată. În aceste condiții şi cum libertatea presei e călcată în picioare și statul de drept e vorbă goală, nu putem trimite bani pentru a fi tocați în Moldova de elitele cleptocrate”, a menționat euro-deputatul român Cristian Preda.

„Trebuie să înaintăm cerințe foarte clare Moldovei – condiționalități precise și implementabile în schimbul fondurilor europene”, a menționat, la rândul său, deputatul european din partea Germaniei, Helmut Scholz. De asemenea, el a insistat asupra somării autorităților moldovene de a înceta „persecutarea oponenților politici”.

„În 2015, urmare a jafului bancar, la Chișinău au avut loc proteste de amploare. Au urmat mai multe contraatacuri din parte Guvernului, care a încercat să îngenuncheze opoziția și presa. Având în vedere că se pregătește modificarea sistemului electoral în această țară, ne așteptăm la ce este mai rău din partea lui Vlad Plahotniuc, oligarhul care dorește să controleze totul. Corupția este în floare. Noi trebuie să le spune clar că așteptăm ca marea corupție să fie înăbușită și că nu putem să oferim bani până când nu vom vedea schimbări reale în acest sens”, a menționat Fabio Massimo Castaldo, deputat European reprezentând Italia.

Potrivit euro-deputatei din România, Monica Macovei, Republica Moldova nu este pregătită pentru trecerea la sistemul electoral mixt, țara fiind vulnerabilă în fața dezinformării, manipulării și a altor probleme, care vor face ca cetățenii bogați, care reprezintă 5% din populația țării, să cumpere Legislativul.

Comentând pentru DW cele întâmplate marți la Strasbourg, deputatul român Matei Dobrovie a menționat: „O parte a europarlamentarilor a realizat faptul că stabilitatea politică propusă de regimul coordonat de Plahotniuc în schimbul unei orientări pro-europene de fațadă este un compromis mult prea mare pentru securitatea UE; că de fapt, regimul de la Chișinău ascunde intenții dictatoriale, care s-ar putea concretiza prin schimbarea sistemului electoral; că Republica Moldova ar putea fi aruncată în sfera de influență a Rusiei doar pentru a scăpa de pușcărie grupul politic din jurul lui Vlad Plahotniuc”.

Costul stabilității politice asigurate de Plahotniuc – instaurarea dictaturii

Potrivit vicepreședintelui Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Moldova (partid anti-oligarhic), Igor Grosu, „Republica Moldova are nevoie de banii europeni, dar nu cu prețul consolidării regimului actual”.

În replica, președintele Parlamentului, Andrian Candu, i-a învinuit pe liderii Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (partid anti-sistem) și PAS de faptul că, prin „acțiuni meschine” împotriva Republicii Moldova ar bloca sprijinul financiar pentru Moldova din partea UE: ”Este cinic și meschin ca, profitând de relația PPDA și PAS cu Partidul Popular European, s-a încercat tergiversarea finanțării”, a reacționat Andrian Candu, finul oligarhului Plahotniuc. „Acei politicieni care încearcă să blocheze finanțarea Republicii Moldova de către Uniunea Europeană vor suporta o lovitură dublă”, a declarat și premierul moldovean Pavel Filip (exponent PDM). El a precizat că fără banii UE, reformele în Moldova ar frâna.

Potrivit liderului PAS, Maia Sandu, de faptul că banii promiși de UE vor veni mai târziu sau nu vor veni deloc e vinovată guvernarea, care nu a făcut reforme, nu opoziția extraparlamentară. „Am informat Bruxelles-ul despre ceea ce se întâmplă în Moldova. Și e firesc ca un regim autoritar să nu fie instaurat în Republica Moldova pe bani europeni. E ridicol să spui că eu și Andrei Năstase (liderul PPDA) suntem atât de puternici încât influențăm deciziile UE. Acolo sunt oameni cu experiență care știu cum funcționează lucrurile”, a precizat Maia Sandu.

„Nu vom lua nici o decizie finală în ceea ce privește asistența financiară pe care plănuim să o acordăm Republicii Moldova înainte de a vedea opinia Comisiei de la Veneția despre legislația care a fost pusă pe masă acum și despre amendamentele propuse la Codul electoral și nu înainte de a vedea reacția autorităților moldovene față de recomandările Comisiei de la Veneția”, a menționat vicepreședintele Comisiei pentru bugete din Parlamentului European, Siegfried Mureșan. El a adăugat că UE își va putea da acordul final „numai după ce vom fi siguri că precondițiile pe care le-am înaintat pentru standarde democratice sunt îndeplinite”.

Statistici relevante

În ultimii 7 ani, Uniunea Europeană a acordat Republicii Moldova împrumuturi în valoare de 746 de milioane de euro. Potrivit statisticilor oficiale, datoria externă a Moldovei a ajuns la 6,5 miliarde de dolari. Fiecare al cincilea moldovean este sărac, iar câte patru moldoveni emigrează în fiecare oră din cauza sărăciei.

Pe de altă parte, potrivit unui sondaj realizat de Pew Research Center, 44% dintre moldoveni ar prefera un regim nondemocratic, față de 26% câți pledează categoric pentru democrație.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img