Nașa lui Firea și „Turnul Corupției”: BOMBA DIN SCANDALUL CATHEDRAL PLAZA

Din odiseea Cathedral Plaza.Nu pot sa nu remarc că nașa de nuntă a primarului general este nimeni alta decât Daiana Voicu, cea care a construit „turnul corupției”, Cathedral Plaza.  O fi o pură coincidență?!, a scris pe facebook Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din București.

Arhiepiscopia Romano Catolică din București reclamă de mai mult timp că în ciuda deciziilor instanței Primăria Capitalei condusă de Gabriela Firea nu vrea să demoleze Cathedral Plaza. 

‘Nu am ajuns la niciun acord comun, avem decizia irevocabilă de dezmembrare a clădirii, însă, până prezent, primarul general al Capitalei fuge de obligația pe care o are de a da decizia de demolare sau de dezmembrare a clădirii. Știm că proprietarii sunt foarte puternici din punct de vedere economic, ceea ce nu se întâmplă cu biserica. Ei au influență deosebită asupra tuturor mediilor — și politice, și economice. Suntem acolo, avem dreptate, dar nu ni se dă. Există o hotărâre definitivă de demolare, de dezmembrare a clădirii, dar nimeni nu vrea să facă un pas înainte pentru a pune în practică legea, pentru a respecta legea’, a declarat recent Arhiepiscopul Ioan Robu.
„Îl somez public pe arhiepiscopul Robu să înceteze de îndată să mai lanseze acuzaţii la adresa mea sau a echipei de la Primăria Capitalei. Spre deosebire de domnia sa, singurul grup de interese pe care îl servesc eu este cel alcătuit din toţi bucureştenii. În ce priveşte speţa în cauză, am făcut şi voi face în continuare tot ce ţine de mine pentru punerea în aplicare a deciziilor instanţelor de judecată aşa că presiunile publice pe care le face cu insistenţă Arhiepiscopia Romano-Catolică nu-şi au rostul”, a declarat la finalul acestei săptămâni Gabriela Firea printr-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Daiana Voicu a divorțat între timp de soțul israelian și s-a căsătorit cu fiul unui demnitar palestinian.
Daiana Voicu a condus până acum 4 ani compania de dezvoltare imobiliară Willbrook International, care a realizat turnul de birouri Cathedral Plaza, dar şi alte proiecte mari precum ansamblul rezidenţial Oxford Gardens, centrul de afaceri şi conferinţe Willbrook Platinum, Green Gate, Zenith, Grace Garden, Rose Garden, North Star, Willbrook International Headquarters din București, precum şi Tomis Mall (Constanţa).
Daiana Voicu a plecat de la conducerea Wilbrook și a ajuns la Carlyle Properties. Grupul este specializat pe real estate cu expertiză în property management, având în portofoliu proiectele grupului Willbrook International, dar şi alte proiecte imobiliare din piaţă. Valoarea dezvoltărilor imobiliare aflate în managementul grupului Carlyle se ridica anul trecut la 250 milioane euro. Absolventă a Institutului de Arhitectură Ion Mincu din Bucureşti, Voicu a studiat ulterior la London Business School, unde a obţinut o diplomă de Master of Economics.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Trump se ceartă cu propriul Departament de Justiție

    Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că nu...

    Bloomberg: Războaiele și clima cresc prețurile la alimente

    Conflictele și condițiile meteorologice reprezintă o amenințare pentru principalele...

    Explozie într-o cafenea din Moscova: Minim 3 morți și 15 răniți

    Departamentul de Transport din Moscova a anunțat închiderea mai...

    Vești proaste, dar și vești relativ optimiste, de pe Dunăre

    România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice...

    2 directori Gazprom, arestați

    Tribunalul Zamoskvoretsky l-a arestat pe Igor Moiseenko, director general...

    Mineralul mai scump ca aurul

    Oamenii de știință de la Centrul de Științe Kola...

    Articole relationate

    Categorii populare