Orange România trebuie să plătească 10.000 de euro unui fost angajat pe care l-a hărțuit moral

Curtea de Apel București a respins apelul înaintat de Orange România împotriva unei sentințe a Tribunalului București din iunie 2016, care a hotărât că operatorul și-a hărțuit moral la locul de muncă un fost angajat al companiei. De asemenea, instanța a obligat liderul pieței de telefonie mobilă să plătească daune morale de 45.000 de lei, plus 8.000 de lei cheltuieli de judecată, potrivit profit.ro

În iunie 2016, Tribunalul București a admis cererea înaintată de Radu Teodor Popescu, care și-a acuzat fostul angajator de hărțuire morală timp de aproape 2 ani.

Fostul angajat a arătat calvarul prin care a trecut până când, forțat de împrejurări, și-a dat demisia. Cazul poate fi un exemplu pentru alți angajați de care șefii își bat joc. În esență, în cazul de față, angajatul a fost tras pe linie moartă.

”Una din metodele cele mai cunoscute de hărțuire psihologică este tragerea pe linie moartă a salariatului, astfel încât acesta să nu mai aibă nimic de făcut, iar stima de sine să scadă, ceea ce conduce într-un final la cedarea psihică și prezentarea demisiei.”, se arată în sentință.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Traducerea vizitei șefului CIA la Moscova

    „Trump se grăbește pe toate fronturile: încearcă să rezolve...

    Cea mai mare grădină zoologică din România la 62 de ani: 350.000 de vizitatori pe an

    Grădina Zoologică din Târgu Mureș a anunțat, marți, că...

    Polonezii cumpără agențiile românești de turism

    Polonezii mizează pe turismul românesc şi îşi continuă achi­ziţiile...

    „Suveranistul” Peiu vrea să îl salveze pe Fritz

    Senatorul AUR Petrişor Peiu, nr 2 in partidul lui...

    Bolo anunță lovitura de grație pentru Fritz

    Premierul Ilie Bolojan a declarat la Digi24 că ”trebuie...

    Articole relationate

    Categorii populare