COMENTARIU DE CONTELE SAINT GERMAIN (PRELUARE BLOG)
Simpatizam și eu doi politicieni din PSD: pe Cătălin Ivan și pe Șerban Nicolae. Îi simpatizam în sensul că mi se păreau niște oameni cu discursul la ei (un discurs făcut după anumite valori și principii la care țineau și nu, neapărat, primit prin SMS, de la un centru de comandă, spre a fi propagat mecanic), niște aleși cu susțineri pe care, cel mai adesea, le găseam rezonabile.
Amândoi au fost îndepărtați! De cine? Generic vorbind, de Liviu Dragnea. De ce? Generic vorbind, din prostie.
L-am mai simpatizat și pe Victor Ponta în perioada când, împreună cu Crin Antonescu, construise mândrul USL (ca să preiau un adjectiv drag domnului Tăriceanu), dând românilor marea speranță de eliberare, în fine, de sub ubicuitatea și maleficiența teribilei securități.
M-am înșelat simpatizându-l pe Ponta. Acum, de la distanța anilor care au trecut și cu corecția produsă de atâtea adevăruri dezamăgitoare care au ieșit la lumină despre stilul duplicitar al lui Ponta de a face politică, îmi dau seama cât de profund a fost și este încă infestată societatea românească de pecinginea securistică.
Pe Liviu Dragnea, însă, nu l-am simpatizat niciodată. Motivele le puteți găsi detaliate în multe articole de pe acest blog, așa că nu voi reveni. Mă mulțumesc acum doar să le grupez, cumva sugestiv, în zona de influență a unui singur cuvânt: șmecherlâc!
Îi aud pe tot mai mulți comentatori, în ultima vreme, vorbind despre cât de puternic a ajuns în țara asta Liviu Dragnea, cum îl concurează el, la șiretenie si eficiență politică, pe Traian Băsescu și ce candidat (cu prima șansă, parol, soro!!!) va fi domnia sa la prezidențialele din 2017. Culmea e că acest portret (cu piepți și umeri de burete), care are în el apăsate tușe caricaturale, este aruncat pe piață nu de inamicii PSD-ului ci de chiar unii dintre simpatizanții săi, mai apologetici sau mai moderați, după temperament și simțul ridicolului, care văd, în „zmeismele” din propria ogradă ale președintelui PSD, semne de autoritate și virilitate, de-a dreptul, ale unui de om de stat.
Mie, unul, îndepărtarea lui Cătălin Ivan și, mai ales, acum, a lui Șerban Nicolae, mi se par prostii pure, caraghioase cocoșisme de coteț, indicii, mai degrabă, de slăbiciune decât de forță. Cui servesc ele? În primul rând, și de departe, nu PSD-ului ci inamicilor săi. De ce? Mai întâi pentru că lovesc două dintre puținele voci distincte și credibile ale acestui partid etichetat ca fiind un mare cor de hoți și mincinoși. Apoi, pentru că acești doi politicieni (mai de actualitate fiind Șerban Nicolae, cu pozițiile sale recente pe tema justiției) își reprezintă mai onorabil, mai onest și mai energic electoratul, un electorat exasperat de baletul pe poante, cu coborâri indecente de nivel, un balet plin de piruete și compromisuri cu dușmanul, făcut ieri de Victor Ponta și azi de Liviu Dragnea.
Șmecherlâcurile lui Liviu Dragnea îmi generează o stare de disconfort. Pot să accept utilitatea unora dintre ele (cum ar fi retragerea Ordonanței 13 pentru a potoli o stradă masiv manipulată, care devenise instrument de realizare a unei a doua lovituri de stat, exact după modelul Colectiv), dar șerpuirea lui prin labirintul la care, zi de zi, SRI mai adaugă câte o capcană, mi se pare complet disgrațioasă.
Ba trebuia penalizată Laura Kovesi de către Ministrul Justiției Tudorel Toader, ba nu trebuia!
Uite grațierea, nu-i grațierea! Uite-o pe Oana Smith Hăineală în echipa guvernamentală, apoi nu-i, apoi e din nou! Acum luați-l și pe Cazanciuc, garantul armoniei și al pasivității, verigă a unui lanț bine întins pe angrenajul DNA – CSM – Palatul Victoria, în vremea guvernării Ponta. Luați-l pe Cazanciuc la pachet cu mazilirea lui Șerban Nicolae, ca să fie frăția mai pe față și ofranda mai grasa.
Ș.a.m.d., ș.a.m.d!
Totul în speranța că monstrul va fi îmblânzit și PSD-ul lăsat să mai guverneze o vreme. Acest PSD cu care se joacă azi Liviu Dragnea precum dictatorul Chaplin cu balonul globului pământesc.
Dar monstrul e monstru, și se va vedea. Natura lui este să-i devoreze până la urmă pe cei care, din interes sau lașitate, încearcă să-i taie ghearele și să-i pilească colții.
Eu nu sunt susținătorul necondiționat al PSD – ALDE. E adevărat că, de ceva vreme incoace, de când un sistem de putere paralel și ilegitim își bate joc de votul popular, mă regăsesc mai degrabă în frustrările acestei alianțe și in discursul tranșant al lui Tăriceanu decât în complicitatea cu oculții a celorlalte partide.
Cu cine să mă aliez în luptă? Cu mazetele liberale Țurcan, Bușoi, Gorghiu? Cu pafariștii și demagogii useriști ai lui Nicușor Dan, scoși din joben, peste noapte, de mintea contorsionată a lui Florian Coldea? Sau, poate, cu tupeiștii lui Băsescu din PMP?
Zmeismele, cocoșismele lui Liviu Dragnea, nu au deloc darul să mă convingă, atâta vreme cât se manifestă doar în interiorul PSD, acolo unde sistemul ocult este și el interesat să vadă cât mai mare dezordine și cât mai multă dezbinare.
Dacă are chef și adrenalină să se rupă în vitejii, îl invit pe Liviu Dragnea să intre în ring cu monstrul.
Altfel, pentru mine, nu este și nu va fi altceva decât un blătuitor de meciuri, care-și bate joc de tribunele naive, ce-au ales să-l susțină.
