Ungaria cere demisia prim vicepreședintelui Comisiei Europene

Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto l-a îndemnat vineri pe prim-vicepreședintele Comisiei Europene Frans Timmermans să demisioneze, în urma acuzațiilor de antisemitism lansate de acesta la adresa premierului Viktor Orban și a guvernului său, relatează MTI.

Șeful diplomației ungare a declarat în conferința sa de presă de vineri că acuzațiile lansate de Timmermans într-un recent interviu sunt „nedemne și inacceptabile” și a subliniat că „Ungaria a făcut cel mai mult din Europa împotriva antisemitismului”.

Frans Timmermans a declarat într-un interviu acordat săptămânalului german Die Zeit că Viktor Orban a adoptat un ton antisemit în recentul său discurs în Parlamentul European, în care l-a calificat pe miliardarul și filantropul american de origine ungară George Soros drept „speculator financiar”, precizează agenția Index.

Prim-vicepreședintele CE a făcut referire la alocuțiunea de săptămâna trecută a premierului ungar, când Viktor Orban a apărat în Parlamentul European schimbările aduse legii învățământului superior din Ungaria, declarând că acuzațiile potrivit cărora acestea ar putea conduce la închiderea Universității Central-Europene (CEU), finanțată de George Soros, sunt ‘nefondate’.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Omul Nou, subspecia trepanaților de rit nou

    de Adriana Stoicescu, judecător Citind ultimele emanatii ale trepanatilor de...

    General KGB-FSB, găsit mort la Moscova. S-ar fi sinucis

    Generalul-maior în retragere al FSB, Igor Laptev, a fost...

    Festivalul cehilor Banat din Eibenthal, pe Clisura Dunării

    Timp de cinci zile, Eibenthalul este gazda concertelor de...

    Trump dă vită ieftină in înainte de alegeri

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat vineri suspendarea tarifelor...

    Articole relationate

    Categorii populare