spot_img
0.7 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAnalizeNou scandal în SRI: Șeful lui Borfoaia

Nou scandal în SRI: Șeful lui Borfoaia

-

- Reclama -

INVESTIGAȚIE COMUNĂ FLUX 24 ȘI INCISIV DE PRAHOVA:

- Reclama -

De dată recentă, a început să circule prin Republica Ploieşti zvonul potrivit căruia col. Croitoru Daniel, şeful structurii antiteroriste de la DJI Prahova, ar urma să fie numit în funcţia de locţiitor pentru informaţii operaţiuni (LIO pe limbajul cunoscătorilor) al comandantului acestei unităţi teritoriale. Cum sursa zvonului este chiar Croitoru, care – cu tendinţele sale de lăudăroşenie şi pălăvrăgeală, cum îl ştim – a împrăştiat prin tot oraşul cât de tare, frumos şi propozabil la funcţii înalte e el şi având în vedere că mediile în care este colportat sunt suficient de avizate, înclinăm să-l considerăm credibil şi să-l considerăm, astfel, ştire.

- Advertisement -

Cel cu împrumuturile alea grandioase de bani, pe care nici acum nu ştim dacă le-a restituit, care a prăduit vreo 3000 USD din banii oferiţi de partenerul american pentru achiziţia unui echipament IT, care a luat nişte carcase de grohăitoare şi nişte tacâmuri de pui de la câţiva cetăţeni libanezi, başca vreo 2000 lei, cafea, whiskey (pe care, ulterior, le-a returnat), zice că şef-su, col. Iancu Sabin, l-a prezentat generalului Ghiţă Vasile, actualul director general de securitate din SRI (succesorul generalului Puiu Gheorghe, alt securist). De altfel, Sabin este în relaţii amicale cu Ghiţă încă de când era subordonatul acestuia la Direcţia A. Aşa se explică şi de ce directorul Hellvig nu ia nicio măsură managerială cu actualul şef al SRI Prahova, după scandalul cu Negulescu (şi nu numai!), cu care este prieten de şpriţuri şi de … Protocol secret.

Dacă ne întrebaţi pe noi cât de surprinzătoare ar fi această numire (pe baza unui „concurs”, desigur, purtând marca „made in SRI”), v-am răspunde că chiar nu ne miră. Ar fi în trendul din ultima vreme, necesar a fi continuat pentru obţinerea unor rezultate din ce în ce mai valoroase! Având în vedere antecedentul recentei numiri a şefului Biroului SRI Sinaia, în persoana şoferului de miliţie Borfoaia (nume predestinat!), gândim că, probabil, SRI are o logică în aceste promovări năucitoare. Ori, pur şi simplu, nu mai are ofiţeri competenţi, toţi aceştia pensionându-se prin efectul din 01.01.2016 al Legii nr. 223/2015!

- Advertisement -

Totuşi, pentru un om a cărui scară de valori este construită pe alte criterii decât slugărnicia şi impostura (profilul de ospătar fiindu-i străin, iar poziţia ghiocelului imposibilă din motive de coloană vertebrală), nu există nicio raţiune rezonabilă.

Până la urmă, pe public nu îl priveşte politica de personal a SRI, care este o chestiune eminamente internă, dar numai până la momentul în care ajunge să lezeze calitatea noastră de beneficiari de securitate naţională şi de contributori la bugetul public al statului român din care se finanţează şi această instituţie. Aşa fiind, nu putem să nu reacţionăm şi să nu remarcăm că, e. g., din scaunul de şef SRI Sinaia, pe care au stat legendarul colonel Gabi Gh. Stoica (de care până şi lui Păltânea îi era cam târşă!) şi, apoi, elegantul şi discretul colonel Badea Sergiu, îşi împrăştie acum semidoctismul unul ca Borfoaia, care îi făcea curat lui Marin prin curtea vilei de la Nistoreşti. Să vă dumirim de ce insistăm cu această funcţie: de departe, aceasta este una specială, atipică, spre deosebire de celelalte având o puternică încărcătură de imagine, de reprezentare, în unele situţii depăşind-o punctual în importanţă chiar şi pe cea a comandantului SRI Prahova. Or, nu ni-l închipuim reprezentativ pe Borfoaia îmbrăcat cu flaneaua aia cu care tocmai a dat la porc să mănânce.

Convingerea noastră intimă este că domnul director Eduard Hellvig nu ştie exact ce fac subaternii dânsului, fiind posibil ca propunerea cu Croitoru (căruia Borfoaia i-a fost subordonat!) să-i fie prezentată ca un mare câştig pentru SRI Prahova. Ne punem speranţe în domnul general de brigadă Răzvan Ionescu, noul prim-adjunct, mai aproape prin natura funcţiei de pilonul informaţii-operaţiuni.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img