Povestea șocantă a nevăzătorului Petrică

Petrică a sunat cu două zile înainte ca să-și rezerve biletul și a anunțat că va călători cu un câine ghid. La telefon i s-a spus că e totul în regulă, să se prezinte la microbuz în ziua și la ora indicată, în Peco OMV.

Petrică locuiește în Pașcani, iar autobuzul pleca de la Târgu Frumos. Așa că a tocmit un om să-i ia cu mașina. La Târgu Frumos, de dimineață, pe la 7 și jumătate, Petrică și Maya s-au prezentat la microbuz. Când i-a văzut șoferul, Daniel (din păcate nu-i știm și numele de familie), a strigat la el că nu-l ia cu câine. Legea spune altfel: era obligat să-i ia! Maya este un câine ghid, antrenat special ca să-l ajute pe Petrică. Șoferului nu i-a păsat. A turbat și-a început să-l înjure. Apoi a lovit cu piciorul câinele, de-a scheunat Maya (un labrador măricel) și s-a rostogolit pe scări, apoi șoferul Daniel l-a împins violent pe Petrică jos din autobuz, a închis ușa și a plecat. Nimeni din microbuz nu a reacționat! Nimeni.

Petrică a sunat la 112. A venit Poliția. Legea spune că șoferul trebuia oprit în trafic, amendat cu o sumă între 6.000 și 12.000 de lei și obligat să ia pasagerul nevăzător împreună cu câinele lui ghid. Dar, pentru că în România legea se face la tocmeală, șoferul a scăpat basma curată și și-a continuat de drum, iar firma, în cârdășie cu Poliția, i-a oferit lui Petrică posibilitatea să vină cu următorul microbuz, care pleca peste 4 ore.

– Bine, domnule, dar eu ce fac acum, unde mă duc?, l-a întrebat Petrică pe polițist.
– Și ce vrei, să te iau la mine acasă?, a venit răspunsul. Polițistul s-a urcat în mașina de serviciu și-a plecat.

”Laura, am rămas acolo în stradă, să mă uit la stele”, mi-a zis, iar mie mi-au dat lacrimile. Măcar dacă ar putea să vadă Petrică stelele… ”Știi cum e să fii singur într-un oraș străin pe care nici nu-l poți vedea?”

Petrică și Maya au așteptat, acolo în stradă, în benzinărie, în locul unde i-a părăsit și șoferul, și Poliția, timp de patru ore, până când i-a luat următorul microbuz. ”Și dacă era noapte? Eu ce făceam până dimineața?”

”Mie mi-e frică mereu. Îți dai seama, dacă și Poliția Română a avut reacția asta, ce speranță mai am? Dacă pățesc ceva rău, eu ce fac? Eu al cui sunt?”

Mi-am înghițit lacrimile. Mi-e ciudă tare. Nu pot face multe, dar vă pot ruga să facem întâmplarea asta populară. N-am zis niciodată cuvintele astea, dar le zic acum: vă rog, Share masiv! (Marian Godina, iartă-mă că te tag-uiesc, dar ne-ai putea ajuta?) Să se știe, poveștile astea trebuie spuse! Să se știe firma, să ajungă măgăria asta până la urechile șoferului aș vrea. Dacă noi nu ne revoltăm, nimeni n-o va face. Un singur om dacă la o situație asemănătoare își va schimba atitudinea, și tot am făcut ceva bine.

”Eu al cui sunt?”