FIERB BALCANII: Serbia acuză Occidentul că vrea Albania Mare

Occidentul face totul în mod deliberat pentru a realiza legitimizarea unei „Albanii Mare“, a spus președintele ales al Serbiei, Aleksandar Vucic, actualmente premier, vineri seară într-un interviu acordat televiziunii de stat sârbe RTS.

Termenul de Albania Mare pretinde includerea provinciei Kosovo, precum și unele teritorii din țările vecine, Muntenegru, Grecia, și Republica Macedonia.

Vucic a făcut aceste declarații după o reuniunea a Consiliului sârb de Securitate legată de situația din Macedonia și declarațiile privind Albania Mare.

Suntem gata să răspundem la orice provocare, a precizat Vucic care a susținut că armatele sârbe sunt pregătite.

INTEGRAL INTERVIUL CU ALEKSANDR VUCIC DE LA TELEVIZIUNEA SÂRBĂ:

El a spus că în sedința Consiliului de Securitate au fost luate decizii, dar că nu vrea să le facă publice deoarece ar fi secrete militare.

Vucic a criticat declarațiile fostului șef al armatei kosovare și fost premier Ramush Haradinaj la întoarcerea acestuia la Pristina joi seară după ce Franța a refuzat expulzarea sa în Serbia în care acesta a vorbit de război cu Serbia.

Vucic a făcut referire și la declarațiile liderilor albanezi privind realizarea Albaniei Mari prin unirea cu Kosovo și a spus că acestea sunt dictate de comunitatea internațională, mai precis de Occident.

CITIȚI ȘI: VIDEO: Serbia își retrage ambasadorul de la Paris în scandalul criminalului de război-Sebastian Ghiță: DISCUȚII CU RUSIA

Vucic a susținut că Serbia nu va accepta acest tip de ordine politică din partea nici unei țări din lume  și nici că infractorii sunt oameni buni dacă au comis crime împotriva sârbilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Biden jr: Guvernul Statelor Unite este controlat de „mafia homosexuală” a republicanilor

    Guvernul Statelor Unite este controlat de „mafia homosexuală” a republicanilor,...

    Fostă purtătoare de cuvânt a lui Zelenski: Suferim pierderi uriașe

    Ucraina suferă pierderi uriașe din cauza escaladării conflictului, a...

    Feribotul intre România și Serbia de la Moldova Nouă funcționează din nou și oferă si excursii de grup

    După suspendarea temporară a traversărilor din primăvară, feribotul Baziaș...

    Vucic anunță autostrada Belgrad-Vârseț la granița României. In paralel se lucrează la Timișoara-Moravița

    Serbia accelerează dezvoltarea infrastructurii rutiere și pregătește unul dintre...

    Conspirațiile din spatele penelor masive de curent din Georgia

    Serviciul de Securitate al Statului (SSS) din Georgia a...

    Articole relationate

    Categorii populare