Coreea de Nord a ratat lansarea unei rachete

Coreea de Nord a încercat să lanseze o rachetă duminică dimineață din apropierea Sinpo, pe coasta sa estică, dar se crede că a eșuat, a precizat armata sud-coreeană, citată de Reuters.

Tentativa de lansare a rachetei vine la o zi după ce Nordul a organizat o paradă militară la Phenian pentru a marca ziua de naștere a fondatorului statului și unde au fost prezentate ceea ce păreau a fi noi rachete balistice.

„Nordul a încercat să lanseze o rachetă neidentificată din apropiere de regiunea Sinpo în această dimineață, dar se presupune că a eșuat”, a precizat duminică, într-un comunicat, Statul Major Interarme (JCS) al Coreei de Sud.

Nu au fost furnizate alte detalii, iar JCS a spus că analizează lansarea.

Totodată, Comandamentul forțelor americane din Pacific (PACOM) relevă că a detectat și urmărit ceea ce presupune a fi lansarea unei rachete nord-coreene la ora 11,21 Hawaii Time (21,21 GMT), pe 15 aprilie, lângă Sinpo, rachetă care „a explodat aproape imediat”, potrivit lui Dave Benham, purtătorul său de cuvânt citat de Reuters și AFP.

Tipul de rachetă lansată de Coreea de Nord este încă evaluat, potrivit lui Benham.

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică din aceeași regiune înainte cu o zi ca președintele american Donald Trump și omologul său chinez Xi Jinping, aliatul-cheie al Phenianului, să se întâlnească pentru a discuta despre programul de înarmare din ce în ce mai sfidător al regimului nord-coreean.

ANALIZĂ SPIEGEL TV:

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare