de Adrian Radu, fost ofițer SRI
Pierre Auguste Renoir, înainte de a muri, a spus: „Cred că am început să înţeleg anumite lucruri”.
Am chibzuit îndelung dacă să reiau „Incisiv de Prahova”. Am cochetat cu ideea, incă din perioada când se redactau si expediau în 2014 şi 2015 memorii, plângeri şi denunţuri penale, petiţii si reclamaţii împotriva abuzurilor si corupţiei din SRI că „Sistemul” va face, totuşi, dreptate în final.
Dorinţa de a conferi un caracter complet acelor materiale publicate în cele două ziare, „Incisiv” şi „Comisarul”, ambele de Prahova, cu referiri la cât mai multe persoane, fapte (acţiuni/inacţiuni), imprejurari si situatii conjucturale relevante, pentru ca întregul să apară a fi cât mai explicit, cuprinzător si argumentat si sa le insotesc cu probe, imi reactiva memoria despre tot felul de alte matrapazlacuri, ilegalitati grave si facaturi nefaste incepand cu anii 90 pe care le uitasem. De altfel, in lipsa unui indiciu asociat unei amintiri, nu-ţi poţi aminti sau nu poţi “reconstitui” intamplarea doar gândindu-te. Dar, dacă cineva menţioneaza ceva ce s-a petrecut atunci, oferindu-ţi un indiciu, memoria se activează. Pe măsura ce avansam in compunerea documentelor de genul celor enumerate mai sus, conştientizam, din ce în ce mai clar şi mai mult, că SRI-ul, in general, şi DJI Prahova, îndeosebi, au fost infestate de un melanj de hoţi, impostori, sinecurişti, sicofanţi, laolaltă cu mediocri, despre care nu se va vorbi ori scrie decât periferic, dar şi asezonată cu profesionişti ori, cel puţin, oameni de bună credinţă.
La câte ştiu şi am petrecut, fie implicat direct sau indirect şi la câte am auzit de la persoane avizate din sistem despre diferite grozăvii petrecute in interiorul structurii, la unităti centrale şi teritoriale, ori chiar în unitatea de la Prahova, despre care eu incă nu aveam habar (eventual, le puteam bănui), mi-a venit in minte zisa cronicarului Miron Costin din De neamul moldovenilor: „Să înceapă osteneala aceasta, după atâta véci de la discălecatul ţărâlor cel dintăi de Traian împăratul Râmului, cu câteva sute de ani peste mie trecute, să sparie gândul”.
Şi, totuşi, a biruit nevoia de a relua publicarea „Incisiv de Prahova”, pe de o parte pentru că m-ar fi durut inima să nu fie scoase la lumină şi să ramana necunoscute şi, pe de altă parte, pentru că unii (şi nu puţini !) au o imagine falsa ori trunchiată asupra a ceea ce s-a petrecut in cei peste 27 de ani de existentă a Serviciului, urmaş al fostei Securităţi comuniste. Adică multă falsitate, ipocrizie, urâţenie, jocuri mizere, orgolii mărunte, răzbunari gratuite, impostură, avand ca actori mimi de mâna a doua, dătători din coate şi suitori pe cadavre, totul poleit subţire ca să strălucească sau, cel puţin, să lucească.
Deoarece prin cuvinte, întotdeauna imprecise, neclare, mereu incomplete, vorbesc in imperfectiunea lor numai oamenii, considerati-mă şi pe mine om cand veţi citi aceste rânduri ! Doar Dumnezeu are un limbaj clar, neechivoc, alt mijloc de a transmite adevărul prin faptul că ne face conştienţi de natura Lui; aşadar, acceptaţi-mi şi mie limitele.
Conştientizez riscurile! Scriu aceste rânduri cu obidă, nu cu răutate ori dorinţa de a jigni ori nedreptăţi pe cineva şi cu speranţa – pe care am exprimat-o, expressis verbis, in numeroasele articole: că istoria nu se va mai repeta! Pentru că, dacă noi nu avem avut curajul să spunem adevărul despre noi, în mod sigur o va face altcineva, dar fie neavizat, fie va livra o poveste contrafacută. Şi ar fi păcat! Păcat de miile de truditori din Serviciu, care sunt oneşti, işi castigă pâinea zilnică în exclusivitate de la acest loc de muncă si isi intreţin familiile şi speră că va indrăzni, totuşi, cineva, vreodată, când nu va fi prea târziu, să “dea carţile pe faţă”.
Iar atunci se va vedea că sunt masluite şi s-a jucat cu cinci aşi!
În altă ordine de idei, faţă de dezvăluirile din articole, mai cred formal că se aplică art. 24, pct. 5 din Legea nr.182/2002: “Se interzice clasificarea ca secrete de stat a informaţiilor, datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcării legii, erorilor administrative, limitării accesului la informaţiile de interes public, restrângerii ilegale a exerciţiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezării altor interese legitime.” Dar, în acest domeniu al informaţiilor, este o degringoladă legislativă care poate fi speculată lesne, la ordin, de orice magistrat, deoarece reglementarea informaţiilor clasificate / neclasificate este relativ neclară si incoerentă, iar sintagme de genul „nedestinate publicitaţii” ori „nepublice”, „confidenţiale”, nu sunt explicate decât în DEX, care nu ţine loc de act normativ. Deci, datele si informatiile secrete de serviciu, clasificate (secrete de stat: secret, strict secret, strict secret de importanta deosebita) si informatiile de interes public, au sediul materiei in: HG nr. 781/2002 privind protectia informatiilor secrete de serviciu, Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, HG nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, respectiv Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public). Secretele profesionale au, mai mult sau mai putin, un cadru legal, celelalte categorii inventate, nu!
Lucrul cel mai curajos pe care, insa, il putem face vreodata este sa ne asumam povestea vietii noastre si sa o integram, fiecare cum se pricepe mai bine, contextului general si particular in care a fost traita.
Din 1990, zice-se, in Romania s-a instaurat democratia. Cu privire la aceasta „schimbare” de regim politic, genialul Petre Tutea a taiat cu bisturiul elucubratiile deontologilor si politologilor cu democraţia zilnic în gură, absolvenți de „Spiru Haret”, „Ecologica”, „Româno-Americană”, „Bioterra”, nemaivorbind de absolvenții de la Chisinau, ori de „juristii” absolvenți ai Facultatii de drept din cadrul Universitatii Române de Ştiinţe şi Arte Gheorghe Cristea din Bucureşti (e.g. fiind faimosul procuror Negulescu Mircea de la DNA – Serviciul Teritorial Ploiesti, o zdreanţă penală!).
Asadar, monumentala cugetare lui Tutea este:
“Bergson e mai cuviincios ca Aristotel si zice că democratia e singurul sistem compatibil cu libertatea si demnitatea umană, dar are un viciu incurabil: n-are criterii de selectiune a valorilor. Deci democratia e sistemul social în care face fiecare ce vrea si-n care numărul înlocuieste calitatea… Triumful cantitătii împotriva calitătii. Bergson a fost acuzat în micul dictionar filozofic al lui Stalin că e fascist. Fără să gîndesc în stilul darwinismului social, nu pot să rămîn indiferent la incapacitatea democratiei de a asigura selectiunea naturală a valorilor. Democratii gîndesc corpul social aritmetizat: numără capetele toate si unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! Asta e părerea mea despre democratie.”
Nici serviciile secrete nu au fost excluse de la „binefacerile” democratiei. Mai mult, fostii ofiteri de securitate au inteles cel mai bine ca nu mai este nevoie de valoare pentru a razbi in viata si profesie.
Serviciul Roman de Informatii (ocazional Serviciul de Telecomunicatii Speciale si, conjunctural, Serviciul de Protectie si Paza si Serviciul de Informatii Externe), o ţine din scandal în scandal. Cele departamentale se inscriu, in linii generale, dar cu exceptii si particularitati, in acelasi trend. Aici, conduce detasat fosta Directie Generala de Informatii si Protectie Interna a Ministerului de Interne (DGIPI) desprinsa din UM 0215, unitate militara din care s-au cooptat, ulterior, ofiteri si pentru infiintarea, in 2005, a Directiei Generale Anticoruptie din Ministerul Afacerilor Interne. Nereformarea acestora timp de peste doua decenii si jumatate, evident ramase incremenite in „directivele de partid si de stat” ori in proiecte fantasmagorice, implicarea lor în marile tunuri financiare si in cele mai grobiene jocuri economice şi politice, care le-a condamnat la esec, sunt principalele acuzaţii formulate de societatea civilă. Cele mai noi exemple sunt sinistrul general cu trei stele Coldea, secondat de generălesele Iftode şi Postaciuc. Dar vor mai ieşi şi alţii „la rampă”!
Serviciile secrete româneşti nu s-au rupt decât prea puţin de practicile Securităţii. Numeric, ele sunt astăzi mult peste aparatul fostei Securităţi. La fel, mult superioare, din acelaşi punct de vedere, celor occidentale. Un oficial atrăgea atenţia într-o discuţie off the record că numărul mult prea mare de ofiţeri de informaţii înseamnă că România are o problemă cu democraţia. Şi are dreptate!
De asemenea, chiar dacă fostul preşedinte Băsescu a încercat să ne convingă că serviciile sunt performante, moderne, și că în ele nu mai sunt cadre ale Securităţii, lucrurile nu prea au stat deloc aşa. Dacă ne uităm cu atenţie la cadrele serviciilor de informaţii, vom găsi până în 2016 foşti securişti de marcă în calitate de ofiţeri şefi de direcţii şi consilieri ai unor şefi ai serviciilor. SIE suferă acum cel mai mult: generalul Predoiu este un clasic exemplu de ofiţer de Securitate, care a urmat între anii 1987–1989 un curs de informații externe la Școala de ofițeri de securitate de la Brănești (jud. Ilfov), care aparținea de DIE şi a fost încadrat în 0544 / 02448în anul 1990 cu gradul de locotenent-major. Dacă ar mai trăi dr. Mircea Furtos, ar avea multe de spus!
În ce măsură un tânăr pregătit ideologic şi îndoctrinat timp de trei ani într-o școală de securitate comunistă, se poate rupe de practicile învăţate acolo? Literatura de spionaj spune că este destul de greu de realizat acest lucru.
Toţi oficialii români se bat să laude, ca dobitocii, modernul, reformatul, performantul, bla, bla, bla, SRI. Da, SRI 2017 nu mai este SRI 2004. Nu mai este sluga totală a infractorilor gen Sorin Ovidiu Vântu, care primea buletinul informativ zilnic al SRI înaintea şefului statului şi înaintea prim-ministrului, în vremea când Radu Timofte conducea această instituţie.
Iar Coldea de atunci era Gioni Popescu, un semianalfabet, fost subofiţer înainte de 1989, şi devenit peste noapte absolvent de studii superioare, doctor, general cu foarte multe stele. O ruşine de ţară suntem, din care s-au furat sume fabuloase de bani, de ordinul zecilor de miliarde de dolari. Sume care acum sunt ascunse, sub diverse identităţi, în paradisuri fiscale, sau stau la baza unor aşa-zise poveşti de succes în afaceri gen Tender sau Dan Ioan Popescu.
Toţi actualii baroni care se zbat după gratii sau se luptă să nu ajungă după ele sunt creaţia corupţiei din structurile locale şi centrale ale SRI. Au mers mână în mână, frăţeşte, corupţii din structurile SRI locale cu corupţii din structurile administraţiei locale. Au făcut chefuri, afaceri bănoase, toate cu încălcarea sfidătoare a legii, prin coruperea prin orice mijloace a procurorilor, judecătorilor, poliţiştilor.
Acelaşi tablou şi la nivel central – și în guverne, dar mai ales în Parlament –, unde cei mai mulţi aşa-zişi aleşi au fost doar nişte butonaţi. Nişte fantoşe care au mimat democraţia.
Citiţi serialul „Noi suntem Statul” din Evenimentul Zilei!
Ce-o mai fi râs Gioni Popescu, văzându-şi creaţia la butoane, manevrându-l pe chiar prim-ministrul ţării şi dându-i nişte smetii lui Coldea de i-au sărit dinţii din gură!! Însă Gioni Popescu nu l-a creat doar pe Sebastian Ghiţă. L-a creat şi pe Gruia Stoica. Personajul dubios căruia păpuşa Victor Ponta a fost cât pe-aci să-i dea pe mână Căile Ferate Române! Unui rrom din Galaţi care a făcut primii bani din furtul de fier vechi! Şi cât a mai insistat! Vă daţi seama că pe această temă se pot scrie tomuri întregi. Şi societatea civilă independentă şi onestă din România ar trebui să aibă acces cât mai urgent la aceste date, pentru ca SRI să devină, cu adevărat, un scut pentru cetăţenii oneşti ai acestei ţări, nu o minciună vopsită frumos, ca acum.
Trebuie umblat la arhivele ultimilor 28 de ani, pentru a şti exact cine a vândut această ţară! Documentele există, pentru că rapoarte s-au făcut și nu s-au distrus (sperăm!).
SRI nu este ceva supranatural, dincolo de legile firii! Este, simplu, o instituţie a statului român, care trebuie să respecte legile acestei ţări. Trebuie să se ştie exact câţi angajaţi are, câţi colaboratori externi, pentru ce sunt plătiţi aceşti colaboratori; câte firme are SRI şi care sunt contractele pe care le derulează. Sunt lucruri minimale care nu afectează mult clamata siguranţă naţională.
Aperi siguranţa naţională când eşti cinstit cu cei care îţi plătesc solda!
Pentru că este greu de redat întreg păienjenişul – care ar cere, aşa cum am spus, tomuri întregi –, vă facem o trecere în revistă selectivă, cu câteva date pe care, subiectiv, le considerăm relevante.
Ştiaţi că, în performantul şi „occidentalul” SRI, fosta mână dreaptă a generalului Iulian Vlad din Securitate, pupilul său, a fost trecut în rezervă de-abia în anul 2009? Că de-abia din 2005, la 16 ani de la Revoluţie, s-a trecut la pensionarea masivă, trecerea în rezervă, a fostelor cadre superioare din structura centrală a SRI provenite din Securitate? Că rudele lor umplu şi azi, până la refuz, „occidentalul” SRI?
Din primul lot de treceri în rezervă, la sfârşitul lui martie 2005, a făcut parte controversatul Ion Popescu, zis Gioni, adjunctul şefului SRI de atunci, Radu Timofte (decedat între timp). Fost şef cu import-exportul în CENTROCOOP pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, Gioni Popescu a fost preluat, după 1990, în SRI. A fost considerat un personaj controversat, el făcând obiectul mai multor scandaluri de presă legate de contractele de achiziţii ale SRI (răspundea de logistică).
În decembrie 2005, a fost decapitată cea mai nocivă filială a SRI, cea din Prahova. Au fost arestaţi preventiv coloneii Corneliu Păltânea, şeful filialei Prahova şi adjunctul său, Daniel Bucur. Lotul lor s-a lărgit cu alţi ofiţeri SRI. Ei au fost acuzaţi de fapte de corupţie şi, ulterior, condamnaţi definitiv. Până la condamnarea definitivă, Păltânea a fost directorul Centrului de Afaceri Româno-Rus (inaugurat de Ion Iliescu şi Vladimir Putin la Moscova, în 2004), iar în cadrul protocolului de colaborare, partea română se obliga să furnizeze baze de date părţii ruse, în condiţiile în care România era deja în NATO şi aveam şi baze americane pe teritoriul ţării.
În 2006, a fost îndepărtat şi influentul general Ovidiu Soare, membru în comitetul director al SRI. El a fost arestat alături de colonelul SRI Gheorghe Dumitrache (ex-şef sector la SRI Prahova), tot pentru fapte de corupţie, fapte care aveau legătură cu filiala coruptă a SRI din Prahova.
Tot în 2006, Traian Băsescu a trecut în rezervă alţi generali SRI şi anume pe: Dumitru Bădescu, Adrian Hoinaru, Ioan Micheu şi Gheorghe Tarcavu. Toţi cei patru deţineau funcţii de conducere în centrala SRI. Motivul principal: faptul că înainte de 1989 au făcut parte din structurile Securităţii. Au urmat şi alte treceri în rezervă, dar fără rezonanţă în memoria publică.
Reformarea SRI a continuat şovăitor şi fals, de rezonanţă publică fiind doar trecerea în rezervă în 2008 a influenţilor generali Dumitru Zamfir şi Ionel Marin (tanchist!), din conducerea SRI.
După 2009, a continuat politica trecerii în rezervă a foştilor ofiţeri de Securitate. Au ieşit la pensie fostul sef al Inspectoratului de Contraspionaj, Ionel Bidireci, fostul şef al Secretariatului general, Marius Brăteanu, Petrache Cândea (fost şef al Corpului de control în cadrul SRI), Adrian Bărbulescu, Daniel Coman, Laurian Gheorghe, Marin Ioniţă, Sorin Dunea, Sava Constantin, Ioan Voicu, Ion Ştefănuţ. De departe, cea mai răsunătoare trecere în rezervă a fost a generalului Aurel Rogojan, fostă mână dreaptă a şefului Securităţii, Iulian Vlad.
SRI-ul lui Sorin Ovidiu Vântu (doar câteva exemple, pentru că Reţeaua a fost mult mai mare): În timpul când Timofte conducea SRI, Sorin Ovidiu Vântu avea o influenţă extraordinară în acest serviciu. Nu se mulţumea doar să primească informaţii care rezultau din ascultările cu mandat care se făceau, dar influenţa chiar numiri de şefi la nivel judeţean, la nivel de secţii, în SRI. Vântu a reuşit să tragă marile tunuri sub umbrela creată de angajaţii consilieri şi colaboratorii foste cadre ale serviciilor de informaţii.
– Unul dintre aceştia a fost Ştefan Alexie, fost general de securitate, fost şef al Direcţiei de Contraspionaj şi secretar de Stat în Ministerul de Interne înainte de decembrie 1989. Din 1990 a fost consilier al lui Sorin Ovidiu Vântu.
– Vasile Alexoaie, fostul şef al Securităţii din Roman înainte de 1989, cooptat în conducerea SRI din Iaşi după decembrie 1989, după trecerea în rezervă a devenit preşedintele Fondului Naţional de Investiţii din Iaşi şi director al filialei locale a firmei Gelsor.
– Vasile Buliga, fost ofiţer de securitate a devenit angajat al trustului Gelsor.
– Aurelian Deaconescu, fost ofiţer de securitate, fost şef al Serviciului Fraude din cadrul societăţii de asigurări Astra, a fost implicat în fraudarea acesteia în favoarea lui Sorin Ovidiu Vântu.
– Vasile Doroş, fost colonel de securitate, şef al SRI Bacău timp de 8 ani, a condus filiala Fondului Naţional de Investiţii din Bacău prin fiul său, Claudiu Doroş.
– Dan Gheorghe, fost ofiţer de securitate, comandant adjunct al Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă, şef al Brigăzii Antiteroriste a SRI după decembrie 1989, transferat apoi la UM 0215 (unitatea de informaţii şi contrainformaţii a Ministerului de Interne), a revenit în SRI în calitate de consilier al noului director Radu Timofte în 2000, iar la 1 noiembrie 2001 a demisionat.
– Nicolae Constantin Haţeganu, fost ofiţer de securitate şi fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii de asigurări Astra, a participat şi el la fraudarea acesteia în favoarea lui Sorin Ovidiu Vântu.
– Florian Ioan, fost ofiţer de securitate, reactivat în Serviciul de Protecţie şi Pază al Preşedinţiei în perioada lui Emil Constantinescu, ajuns la gradul de colonel, a trecut în rezervă în 1998 pe motive medicale şi s-a pus la dispoziţia lui Sorin Ovidiu Vântu.
– Vlad Mărgineanu, fost ofiţer de securitate, fost şef al secţiei SRI din Braşov, a devenit apoi fondator al Băncii Române de Scont, falimentată deliberat în 2002, după dispariţia din conturi a 17 milioane de dolari din patrimoniul societăţii de asigurări Astra.
– Ogăşanu Dumitru, fost ofiţer de securitate cu gradul de colonel, a condus Centrul Operaţional SRI Ardeal. După trecerea în rezervă, a devenit director al Filialei Gelsor din Oradea. A participat la prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii.
– Gheorghe Raţiu, fost ofiţer de securitate (D.I.E., acoperit ca diplomat în M.A.E.) a fost cooptat în calitate de consilier şi partener de afaceri al lui Sorin Ovidiu Vântu.
– Cornel Rudăreanu, fost colonel de securitate, fost şef de cabinet al lui Măgureanu, a devenit şi el consilier al lui Sorin Ovidiu Vântu. Rudăreanu s-a numărat printre primii camarazi ai lui Vântu, alături de Ion Văsâi, propuşi pentru reîncadrare de generalul SRI Gioni Popescu. Şi a devenit şef de complex balnear şi de odihnă cu circuit închis.
– Vlad Soare, fost ofiţer în Direcţia de Informaţii Externe din cadrul Departamentului Securităţii Statului, a fost preşedinte al Băncii Române de Comerţ Exterior în timpul guvernării CDR-iste, apoi preşedinte al grupului financiar Gelsor.
– Răzvan Temeşan, fost ofiţer de securitate acoperit în cadrul Băncii Române de Comerţ Exterior, a devenit preşedintele Bancorex din decembrie 1989, funcţie în care s-a menţinut până în 1996. Răzvan Temeşan a fost profund implicat în afacerile lui Sorin Ovidiu Vântu.
– căpitan Stoica Liviu, ofiţer de contraspionajj la SRI Prahova.
– Victor Velişcu, fost ofiţer de securitate în cadrul Inspectoratului de Securitate Dolj, a devenit în 2001 principalul consilier al şefului SRI, Radu Timofte, fost ofiţer de grăniceri. Victor Velişcu a fost numit în această funcţie la insistenţele lui Sorin Ovidiu Vântu, ca o recompensă a faptului că i-a acoperit afacerile ilegale în perioada cât a fost încadrat ca ofiţer la UM 0215 din cadrul Ministerului de Interne. Victor Velişcu a fost ofiţer de securitate la Craiova până în 1990, unde a făcut parte din Direcţia I (Informaţii Interne) a Direcţiei Securităţii Statului. Ulterior a fost trimis de Măgureanu la reorganizarea secţiei judeţene a SRI Cluj, unde a ocupat poziţia de locţiitor al şefului SRI Cluj un an de zile. Aici Velişcu s-a remarcat prin folosirea în interes personal a banilor din fondul CIS (din care se executa plata informatorilor), şi în urma unei anchete interne a SRI, la sfârşitul lui 1991, a trecut în rezervă. În 1994, Velişcu este recrutat de Sorin Ovidiu Vântu, care îl pune să amenajeze sediul Gelsor, iar în iulie 1995, devine acţionar la SOV Invest, firmă ce avea să administreze dezastrul FNI.
Conform declaraţiilor Mariei Vlas, în angrenajul jafului FNI un rol-cheie l-au avut foştii ofiţeri SRI, iar de recrutarea şi angajarea lor, într-o primă fază, s-a ocupat Victor Velişcu, asociatul lui Vântu.
Asistăm la o adevărată mistică a serviciilor: într-o Românie în care instituţiile nu merg şi s-au încercat fel de fel de reforme, de la primării la consilii judeţene, regionalizare, reforme ale sistemelor sociale, numai Serviciile sunt imuabile şi performante. Evident, nu acesta este adevărul faptic, pentru că nu avem acces la el – ţine de siguranţa naţională! –, acesta este adevărul mistic.
Acesta nu este intelligence modern, ci este tot fosta Securitate: un uriaş aparat de strîns maculatură destinată să controleze destine, la o adică. Şi adevărul e că nu putem şti cît de mult mai seamănă sau nu SRI şi SIE cu fosta Securitate, pentru că tot ce e acolo ţine de securitatea naţională.
SRI şi SIE au fost singurele instituţii pentru care atât Băsescu, cât și Iohannis au avut cuvinte de laudă de la început pînă la sfârşit. Toate celelalte au avut lipsuri: justiţia a fost murdară (cu excepţia decrepitei foste preşedintă de ÎCC, Livia Stanciu) şi a DNA (doamna doctor Koveşi!), care face treabă bună, dar cînd se apropie de familiile prezidențiale ori acoliți ale acestora, se dovedeşte controlată de forțe obscure și interese ostile comandate din exterior, învățământul și educaţia produc în mod inoportun prea mulţi filozofi, sistemul sanitar ne îmbolnăveşte etc. etc.
Dar serviciile secrete? Impecabile, domnule! Cam acesta a fost 10 ani discursul lui Traian Băsescu, preluat de doi ani şi ceva, ca un patefon zgâriat, de Iohannis. Sunt mărturii că, pe măsură ce anturajul de la Cotroceni s-a degradat, serviciile au jucat un rol tot mai mare în formarea viziunii despre lume a şefului statului. Cumva, cumva, și Băsescu, și Iohannis au ajuns la concluzia că doar în servicii se poate avea încredere.
Au demonstrat-o din plin Maior şi Coldea!
Băsescu a luat-o original în mână, Iohannis urmează; sigur!