Departamentul de Stat: Condamnarea lui Aleksei Navalnîi reprezintă o evoluție îngrijorătoare

Condamnarea opozantului rus Aleksei Navalnîi este ‘o evoluție îngrijorătoare’, a apreciat marți Departamentul de Stat american, citat de AFP, transmite Agerpres.
tatele Unite sunt îngrijorate de verdictul de vinovăție dictat contra domnului Aleksei Navalnîi și a fratelui său, Oleg, a afirmat Jeffrey Rathke, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

”Obiectivul (condamnării) pare a fi de a pedepsi mai mult și de a descuraja orice activism politic în Rusia. Acesta pare să fie un nou exemplu al represiunii crescânde promovate de guvernul rus contra vocilor independente”, a adăugat oficialul american.

Opozantul rus Aleksei Navalnîi, condamnat marți de justiția rusă la trei ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru deturnare de fonduri, a anunțat în cursul serii că nu mai respectă arestul la domiciliu pentru a participa la o manifestație în centrul Moscovei, dar a fost rapid reținut de poliție după ce a părăsit locuința.

După ce fratele său Oleg Navalnîi a primit în același dosar o condamnare tot de trei ani și jumătate, dar cu executare, opozantul rus a lansat un apel la demonstrații pentru ‘a distruge’ regimul președintelui Vladimir Putin. Dar primăria din Moscova a avertizat că nu va permite desfășurarea niciunei ‘manifestații neautorizate’.

O demonstrație la care au participat circa 1.500 de persoane s-a desfășurat totuși în Piața Manege, din apropiere de Kremlin, dar poliția a reușit să evacueze zona, peste o sută de participanți fiind reținuți.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare