Calamity Jane, românca șefă de bandă care a evadat de mai multe ori și un BMW seria 7 cu șofer

Elena Alina Stoica, poreclită de polițiștii italieni ”Calamity Jane”, de numai treizeci de ani, se poate lăuda cu o lungă serie de furturi, diferite condamnări, fugi și mandate europene de arestare, scrie Milano Today conform Gazeta Românească de la Roma.

Tânăra, româncă dar specializată în jafuri în nordul Italiei – Veneto și Friuli în special – a fost arestată de poliția austriacă, după o lungă anchetă a carabinierilor de la Departamentul de Investigații din Milano. În Italia trebuie să ispășească o pedeapsă definitivă de cinci ani, șapte luni și o zi pentru asociere în scopul comiterii de infracțiuni, ultraj și tăinuire.

Istoria infracțională a Alinei – povestesc investigatorii care au vânat-o – este bogată în episoade. Bandei sale îi sunt atribuite cel puțin 14 lovituri comise între 2010 și 2014. Grupul era specializat în atacuri armate – și întotdeauna foarte violente – la tutungeriile din Triveneto. Numele său apare pentru prima oară într-un mandat de arestare din iulie 2010.

Femeia, la acea vreme de 24 de ani, a fost prinsă după o periculoasă urmărire pe timpul căreia a fost lovită o mașină a carabinierilor. Ea era însărcinată și acest lucru i-a permis obținerea arestului la domiciliu din care însă a evadat în trei zile. Dar în acea ocazie șase dintre ”soldații” săi rămân la închisoare și ”Calamity Jane” – cum o numesc cei de la Secția IV – reîncepe de la zero: angajând alți  bărbați, mereu pe cei mai violenți.

Pe 6 septembrie 2012 reapare la un hotel de patru stele din Milano și sfârșește iar cu cătușe la mâini, însă este dusă în celulă. În octombrie 2013, după un an și jumătate de închisoare, obține din nou arestul la domiciliu. Îi este atribuită o locuință de pe via Ferrari, de aici fuge din nou câteva luni mai târziu: în ianuarie 2014. De atunci i se pierd urmele până în 2017.

După mai multe controale fără rezultat ale autorităților române în locuința familiei de origine a femeii, se descoperă că Alina este legată de șeful unei bande de jefuitori care ”lucrează” în Austria.

În urma unor anchete rapide, în colaborare cu carabinierii din Milano, poliția austriacă reușește să o prindă pe româncă.

Circula pe străzile din Streyregg la bordul unui BMW seria7 condus de șofer.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Xi in America: Ce va discuta cu Trump? Urmează alte 2 întâlniri până la finalul anului

    Președintele chinez Xi Jinping începe, pe 23 septembrie, prima...

    Americanii nu au încredere in politica externă a lui Trump

    Doar 29% dintre americani au o opinie pozitivă despre...

    Prietena lui Coldea de la șefia serviciilor secrete albaneze arestată

    Scandal de proporții în Albania, după ce Vlora Hyseni,...

    Economia României a scăzut sub nivelul Serbiei

    Economia României este sub nivelul celei din Serbia, arată...

    Fost premier polonez: Ucraina a vrut să ne atragă in război prin unirea celor 2 țări

    Fostul premier al Poloniei, Jarosław Kaczyński, a vorbit despre...

    Mehedințiul va avea Centru de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor-adulți și copii

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a convocat o...

    Scandalul exporturilor de ovine: Bruxelles-ul aruncă problema in România

    Comisia Europeană confirmă pentru RFI că planul de dublă...

    SRI, semnal de alarmă: Declin demografic structural

    ”România se confruntă cu un declin demografic structural, marcat...

    Articole relationate

    Categorii populare