Iohannis, întâlniri cu Cioloș și durere despre PNL

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri că îl doare când vede opinii negative la adresa PNL, dar că are încrederea că partidul va găsi forţa să revină pe scena politică.

Preşedintele vorbit şi despre întâlnirile pe care le-a avut, în ultima perioadă,cu fostul premier Dacian Cioloş.

„Văd la TV tot felul de opinii foarte negative despre PNL, lucru care sincer mă doare, dar am toată încrederea că PNL va găsi suficiente resurse şi forţa internă să revină în forţă pe scena politică”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Întrebat dacă va participa la congresul PNL, Iohannis a răspuns că nu are de gând să meargă, dar că îl interesează „foarte mult” ce se întâmplă. Preocupat s-a declarat preşedintele şi de viitorul politic al fostului premier Dacian Cioloş.

„Aştept şi eu să spunã ce doreşte să facă, da, mă interesează, este premierul tehnocrat pe care l-am propus”, a spus Iohannis, care a confirmat şi faptul că au avut loc întâlniri, în ultima perioadă, cu fostul premier, însă a refuzat să spună dacă, în opinia sa, Dacian Cioloş ar putea fi o soluţie pentru PNL.

„Asta nu cred că este bine să spun eu. Asta trebuie să spună fie domnul Cioloş, fie PNL, fie, în varianta optimală, împreună, amândoi, dacă e sau nu e. (…) Dacian Cioloş a dovedit că este o persoană care poate să acţioneze politic foarte bine”, a spus preşedintele.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare