Turcia amenință că dă drumul migranților spre Europa

Turcia, prin vocea ministrului său de externe, Mevlut Cavusoglu, a amenințat miercuri că va anula unilateral acordul privind migrația, semnat în martie 2016 cu Uniunea Europeană, care a permis reducerea considerabilă a intrării migranților și refugiaților în Europa, relatează AFP.

„Îi putem pune capăt unilateral (acestui acord). Nu i-am informat încă pe interlocutorii noștri (europeni), totul se află în mâinile noastre”, a declarat Mevlut Cavusoglu într-un interviu acordat canalului 24 TV, pe fondul tensiunilor cu mai multe țări din UE.

„Începând de acum, putem spune ‘nu îl mai aplicăm și s-a încheiat'”, a adăugat el. „Nu avem nevoie de permisiunea nimănui”, a continuat șeful diplomației de la Ankara.

El a reproșat UE că nu a dat undă verde, spre deosebire de prevederile acordului, liberalizării vizelor pentru sejururile de scurtă durată ale cetățenilor turci în UE. În opinia Bruxellesului, legislația antiteroristă turcă, considerată contrară libertăților civile, nu este acceptabilă. „Liberalizarea vizelor este o condiție sine qua non„, a subliniat ministrul.

Pactul migratoriu dintre UE și Turcia a fost încheiat în urmă cu un an la Bruxelles pentru a face să înceteze sosirea zilnică a mii de migranți la bordul ambarcațiunilor pe insulele grecești din Marea Egee.

Acest controversat acord semnat în plină criză migratorie, care mai prevede respingerea tuturor migranților către Turcia, inclusiv a solicitanților de azil, a permis reducerea drastică a sosirilor în Grecia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare