RUȘINE: Afacerea Coloana Infinitului în beznă

Coloana Infinitului, cea mai importantă operă în aer liber a lui Constantin Brâncuși, este de peste o jumătate de an abandonată în BEZNĂ, fără o minimă punere în valoare, scrie pe facebook jurnalistul Narcis Daju.

Primăria Târgu Jiu, ca proprietar al Ansamblului Brâncuși, susține public – la modul nebunesc- că monumentul este iluminat perfect, conform proiectului avizat de Ministerul Culturii. În schimb, refuză să facă public acel proiect, declarându-l SECRET!!! De aceea, am solicitat Tribunalului Gorj să oblige Primăria să facă public proiectul de iluminare al Coloanei. În România, un astfel de proces durează cam doi ani …În schimb, Ministerul Culturii mi-a răspuns oficial că nu găsește în arhiva proprie (!!!) proiectul de iluminare, realizat de două firme din Statele Unite ale Americii, și pus în operă în anul 2004, în baza unui împrumut de la Banca Mondială. Deci, pentru Ministerul Culturii acel proiect e de negăsit, ca și cum ar fi vorba de o operă de artă oarecare, nu de simbolul fundamental al spiritualității românești.Relevant, în context, e numele românului neaoș care, în calitate de secretar de stat al Ministerului Culturii, mi-a răspuns oficial că nu găsește proiectul: ERWIN ȘIMSHENSOHN.Singura veste bună e că autoritățile au reușit să aprindă … luna, pe care o puteți vedea spărgând BEZNA, sus, în dreapta imaginii.Noapte bună, România, scrie Daju pe facebook.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Merz: Aderarea imediată a Ucrainei la UE e imposibilă

    Cancelarul german Friedrich Merz a numit imposibilă aderarea imediată...

    Meloni critică renovarea unei clădiri UE din Bruxelles cu 800 de milioane de euro

    Prim-ministrul italian Giorgio Meloni a criticat astăzi planurile de...

    Kremlin: Există posibilitatea ca Putin să participe la viitorul summit G20 de la Miami

    Există posibilitatea ca președintele rus Vladimir Putin să participe...

    Au început Zilele Severinului 2026: concerte, târg de bresle la Cetate și expoziții în tot orașul

    Zilele Severinului 2026 au debutat oficial astăzi, printr-o serie...

    Trump l-a demis pe șeful Marinei din cauză că nu i-a făcut flota pe care o visa

    Secretarul Marinei SUA, John Phelan, a fost demis din...

    Articole relationate

    Categorii populare