spot_img
duminică, 1 februarie, 2026
-2.3 C
București

Corespondentul sovietic de la Revolutie a revenit la București

COMENTATIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS.RO)

În vara anului 1989, după întîlnirea cu scîntei de la Moscova, dintre Gorbaciov și Ceaușescu, soarta dictatorului și a României erau bătute în cuie, doar că nu mulți știau cît de agitate evenimente urmează.
Cîteva săptămîni după întrevederea din iulie, la București descindea un corespondent cu greutate al agenției sovietice de presă, ITAR-TASS. Acreditarea sa la București prefața momente istorice și era făcută în deplină cunoștință de cauză.

Asta, pentru că Nikolai Morozov era un ziarist de calibru, despre care gurile rele șușoteau chiar că ar fi ofițer acoperit al KGB. Lui i-a revenit misiunea de a transmite Moscovei, dar și restului lumii, informații despre revoluția română.
Morozov este cel care, în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, a transmis mapamondului, de la fața locului, că în Piața Universității, trupele regimului Ceaușescu au ucis 5000 de protestatari, informația fiind imediat preluată de Vocea Americii, Europa Liberă șamd și rostogolită în toate colțurile planetei.
Această informație pe cît de fierbinte, pe atît de falsă (muriseră 49 cu totul), a dus la ieșirea masivă în stradă a românilor a doua zi, cu rezultatele știute.

”Maurul” Morozov își făcuse cu brio datoria.
În casa poetului disident, pe care îl cunoștea dinaintea revoluției, Morozov se împrietenește cu Ion Cristoiu, care îi oferă o rubrică săptămînală în publicația ”Expres magazin”.
Intrigați de relația rusului cu Cristoiu, ”Doi și un sfert” infiltrează în redacție un așa-zis reporter, cu misiunea de a monitoriza povestea dintre cei doi îndeaproape.
În timpul misiunii, ca să vezi!, agentul se îndrăgostește de scris și se apucă de lansat cărți de mare succes pe bandă rulantă, sub peseudonimul ”Pavel Coruț”.

Revenind, dacă Moscova a trimis în România, în septembrie 1989, un corespondent de talia lui Morozov era pentru că se aștepta la o perioadă spectaculoasă, care trebuia urmărită de un profesionist desăvîrșit. Poate chiar mai mult decît urmărită.
Ulterior, cînd lucrurile s-au mai așezat, Morozov a fost retras în favaorea altor misiuni jurnalistice prin lume.
În 2015, el lucra la Copenhaga, în calitate de corespondent al aceleiași TASS.
Surpriză, însă: de cîteva luni, Nikolai Morozov a revenit, extrem de discret, în România, fiind reînscăunat corespondent la București.

 

Untitled

Poate fi o simplă întîmplare.
După cum, la fel de bine, am putea emite ipoteza că, în România, au început să se petreacă, de puțină vreme, evenimente care interesează Moscova în cel mai înalt grad, odată ce și-a trimis aici, iar, decanul de experiență (și de grad?) al corespondenților TASS, agenția oficială a Rusiei.
Evenimente care sunt de abia la început.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Analiza influentului grup rus Valdai despre Europa: CE-I DE FĂCUT?

    O analiză a lui Ivan TIMOFEEV, director de program al...

    Europa renunță la agenda verde și caută resurse

    Țările europene și-au reluat căutarea propriilor rezerve de petrol...

    Tensiunile dintre Emirate și Arabia Saudită

    A devenit mai dificil pentru angajații companiilor cu sediul...

    Trump vrea ca India și China să investească in industria petrolieră venezueleană

    Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă, la bordul...

    Lavrov: Europa încearcă să rupă relația ruso-americană

    Europa încearcă să „facă fisuri” în relațiile dintre Rusia...

    Zelenski: Rezolvarea problemelor teritoriale nu se poate face decât direct cu Putin

    Rezolvarea problemelor teritoriale din Ucraina este imposibilă fără un...

    Miza controlului lui Xi asupra Armatei

    Președintele chinez Xi Jinping și-a consolidat controlul complet asupra...

    Articole relationate

    Categorii populare