Cine e noul șef al Opus Dei

Fernando Ocáriz, născut la Paris, într-o familie spaniolă, a fost ales al patrulea lider din istoria Opus Dei, o organizație catolică conservatoare și controversată, dar pe deplin recunoscută de către Roma, relatează AFP.

Papa Francisc l-a numit oficial pe Fernando Ocáriz, 72 de ani, prelat al Opus Dei, în urma alegerilor desfășurate în cadrul organizației, a anunțat marți Opus Dei într-un comunicat.

Monseniorul Fernando Ocáriz, numărul doi în Opus Dei începând cu 2014, a fost ales luni seara, la Roma, în urma unui congres electoral al Opus Dei, care a reunit 156 de preoți și laici de sex masculin.

Organizația a fost fondată în 1928 în Spania de către un tânăr preot, Jose Maria Escriva de Balaguer (1902-1975). Prezentă în mai multe țări din Europa, dar și în America de Sud, Opus Dei numără 92.600 de membri (dintre care doar 2.083 preoți) care își practică credința într-o manieră strictă și în mare secret. Peste jumătate dintre membrii Opus Dei (57%) sunt femei.

Noul prelat al Opus Dei s-a născut în 1944 într-o familie spaniolă, exilată la Paris, din cauza războiului civil spaniol. Licențiat în fizică la Universitatea din Barcelona, Ocáriz a obținut licența în teologie la Universitatea Pontificală Lateran în 1969 și doctoratul la Universitatea din Navarra în 1971, an în care a și fost hirotonit.

Ultimul lider al organizației, spaniolul Javier Echevarria, a murit la Roma, la 12 decembrie 2016, în vârstă de 84 de ani.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Aduceți, bre, nepalezii ăia să vă judece!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ședinta de azi: 15 apeluri noi,...

    Țoiu a făcut, din nou, de râs România

    Să recapitulăm faptele cu care se laudă Țoiu plus...

    Șeful Gazprom s-a întâlnit cu unul din liderii AfD

    Directorul executiv al Gazprom, Alexey Miller, a avut o...

    Schröder la Moscova

    Kremlinul consideră vizita fostului cancelar german Gerhard Schröder în...

    Cum se face trafic de influență la Bruxelles

    O nouă șmecherie, totodată afacere de succes, înflorește la...

    Articole relationate

    Categorii populare