Băsescu: Adamescu, ucis de dispreţul magistraţilor pentru viaţă

„Voi chiar nu răspundeţi de nimic? Moartea lui Adamescu, om condamnat la patru ani de închisoare, deci nu condamnat la moarte. Datorită stării de sănătate avocaţii domnului Adamescu au cerut în mod repetat instanţelor, eliberaea condiţionată a milionarului. Avea acest drep datorită stării de sănătate. Procurorii DNA au avut în mână toate actele medicale ale omului, acte care demonstrau o situaţie critică a sănătăţii. Cu toate acestea, au cerut cu înverşunare menţinerea stării de încarcerare. Mai mult, starea de sănătate a fost agravată de boli contractate în penitenciar”, scrie pe Facebook Traian Băsescu.

El spune că şi judecătorii, cu actele medicale în mână, „dar obedienţi şi înspăimântaţi de presiunea procurorului DNA”, au menţinut starea de încarcerare a unui om „slăbit de boală până la epuizare”.

„Acest om a fost ucis de dispreţul pentru viaţă al procurorilor şi judecătorilor fără ca cineva să-l fi condamnat la moarte, dar l-au ucis ei, procurorii şi judecătorii statului de drept”, susţine Traian Băsescu, referinduăse şi la zecile/sutele de oameni simpli care mor anual în penitenciare din cauza dispreţului pentru viaţa deţinuţilor manifestat de provurori şi de judecători.

„Aştept să fiu acuzat de CSM pentru afectarea independenţei justiţiei. Sau poate Inspecţia CSM va ancheta deciziile judecătorilor în astfel de cazuri ? Nu cred”, scrie fostul preşedinte.

Într-un Post Scriptum, el îşi explică şi relaţia cu Dan Adamescu, negând că ar fi avut relaţii apropiate cu acesta.

„Pentru că «România Liberă» nu m-a atacat consecvent în cele două mandate, ba de multe ori m-a susţinut, mafia din presă spune «Adamescu,miliardarul lui Băsescu». O mare minciună. Poate am fost în acelaşi timp, în acelaşi salon la diverse recepţii. Cu domnul Adamescu am discutat însă o singură dată la Cotroceni, când am discutat şi cu alte societăţi de asigurare . Voiam să aflu care este potenţialul societăţilor româneşti de a face asigurări private de sănătate. Recunosc, nu m-a convins că asigurările private de sănătate pot fi făcute numai de asiguratori români, atâta timp cât aveau uriaşe întârzieri la palata asigurărilor auto CASCO şi RCA”, argumentează Traian Băsescu.

Omul de afaceri Dan Adamescu a murit la vârsta de 68 de ani. Cătălin Breazu, avocatul lui Dan Adamescu, a declarat marţi, pentru News.ro, că trupul neînsufleţit al omului de afaceri va fi dus la Institutul Naţional de Medicină Legală pentru un raport medico-legal, care este obligatoriu întrucât acesta era în detenţie, precizând că cel mai probabil cauza morţii este o septicemie care i-a afectat toate organele şi, în final, „inima i-a cedat

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețurile combustibililor în UE au crescut cu 20,8% in aprilie, în Ungaria cu doar 1,5%

    Prețurile combustibililor în Uniunea Europeană au crescut cu 20,8% față de anul...

    Rusia vrea să taie gazul ieftin pentru Armenia

    Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde...

    Arabia Saudită, condiție pentru Israel

    Arabia Saudită nu va normaliza relațiile cu Israelul până...

    UDMR îl dă afară pe ministrul Culturii după inregistrarea scandaloasă

    Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, afirmă că...

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa: Disponibilizări, insolvențe și închideri de companii

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa se confruntă cu disponibilizări,...

    Profesorul Jeffrey Sachs: Europa în pragul unei catastrofe

    Profesorul Jeffrey Sachs, de la Universitatea Columbia, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare