spot_img
4 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăEconomieFinanciarBugetul guvernului Grindeanu se bazează pe o creștere economică de 5,2%

Bugetul guvernului Grindeanu se bazează pe o creștere economică de 5,2%

-

- Reclama -

Construcția proiectului de buget pe anul 2017 are la bază o creștere economică de 5,2%, un deficit bugetar (cash) estimat la 2,96% din PIB și o inflație medie anuală de 1,4%, conform Raportului privind situația macroeconomică pe anul 2017 și proiecția acesteia pe anii 2018-2020, publicat luni pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.

- Reclama -

Potrivit documentului, produsul intern brut (PIB) pentru 2017 este estimat la 815,195 miliarde de lei, veniturile la bugetul general consolidat la 254,717 miliarde de lei (31,2% pondere în PIB) și cheltuielile la 278,817 miliarde de lei (34,2% pondere în PIB), rezultând un deficit de 24,1 miliarde de lei (2,96% din PIB). Cursul mediu lei/euro este prognozat la 4,46, iar câștigul salarial mediu lunar la 2.274 lei. Se așteaptă o majorare a numărului de salariați de 4,3%, concomitent cu reducerea ratei șomajului înregistrat la 4,3% la finalul anului 2017.

- Advertisement -

„Veniturile bugetare proiectate pentru anul 2017 reprezintă 31,2% din PIB, 32,4% în anul 2018, urmând ca în anul 2020 să reprezinte 32,8% din PIB, evoluție determinată de evoluția indicatorilor macroeconomici pe orizontul de referință, precum și de actele normative adoptate până la acest moment. Cheltuielile bugetare proiectate pentru pentru anul 2017 reprezintă 34,2% din PIB, ajungând în anul 2020 la 34,8% din PIB, consemnându-se o creștere de 0,6 puncte procentuale, în condițiile în care cheltuielile cu investițiile cresc cu 2,6 puncte procentuale în 2020 față de 2017.(…) Pentru anul 2017 se estimează un nivel al deficitului bugetar (cash) de 2,96% din PIB, în timp ce deficitul ESA este estimat la 2,99% din PIB, care se încadrează în ținta de deficit bugetar de sub 3% din PIB, potrivit prevederilor Tratatului de la Maastricht. Pe orizontul de referință 2018-2020, acesta va intra pe o traiectorie de ajustare începând din anul 2018, fiind prognozat să ajungă în anul 2019 la 2,53% din PIB și în anul 2020 la 2,02% din PIB”, se menționează în raport.

În document se precizează că, pe orizontul de referință, se estimează o deviere de la Obiectivul Bugetar pe Termen Mediu (OTM) stabilit pentru România, respectiv 1% din PIB, deficitul structural pe anul 2017 fiind estimat la 2,92% din PIB, în anul 2018 la 2,97% din PIB, urmând sa înregistreze o traiectorie descendentă începând cu anul 2019, respectiv 2020.

- Advertisement -

„Chiar în condițiile manifestării acestui risc, devierea de la OTM s-ar produce în condițiile menținerii, pe întreg orizontul de planificare, a unui nivel sustenabil al datoriei publice de sub 40% din PIB”, se mai spune în raport.

Datoria guvernamentală, calculată conform metodologiei Uniunii Europene, este estimată, în 2017, la 37,7% din PIB, la un nivel sustenabil de sub 40% din PIB.

„Proiectul de buget pe 2017 are următoarele direcții majore de acțiune: creșterea veniturilor populației, investiții sporite în infrastructură și reducerea taxelor. Creșterea veniturilor populației își găsește concretizarea în creșterea salariului minim de la 1 februarie 2017 la 1.450 de lei, în creșteri salariale în educație, în sănătate și pentru alte categorii de angajați din sectorul public. De exemplu, personalul plătit din fonduri publice din instituțiile și autoritățile publice ale administrației publice locale beneficiază de la 1 februarie 2017 de o majorare salarială de 20%. Tot atunci, crește cu 50% cuantumul brut al salariilor personalului din cadrul instituțiilor publice de spectacole sau concerte, indiferent de subordonarea acestora. Pensia minimă se majorează de la 1 martie de la 400 de lei, la 520 de lei. De la 1 iulie 2017, punctul de pensie va crește cu 9%, ajungând la 1.000 de lei. Studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a. Cuantumul alocat pentru constituirea fondului de burse și protecție socială a studenților se stabilește la 201 lei/lună pe perioada derulării activităților didactice/student de la învățământul cu frecvență, fără taxă de studii. Vor fi scutite de impozit pensiile mai mici sau egale cu 2.000 de lei și va fi eliminată obligația pensionarilor de a plăti contribuții sociale de asigurări de sănătate”, se menționează într-un comunicat al MFP.

Potrivit reprezentanților Ministerului Finanțelor, la capitolul „Investiții” alocarea bugetară prevede investiții în infrastructură, sănătate, educație, agricultură, creșterea absorbției fondurilor europene, prin finanțarea unor proiecte prioritare. Se estimează că investițiile vor reprezenta 4,2% din PIB, în creștere față de execuția pe 2016 care a fost de 3,9% din PIB. Începând cu 1 ianuarie 2017, au fost promovate măsuri care să susțină investițiile prin aplicarea nelimitată în timp a facilității fiscale de scutire a impozitului reinvestit.

De asemenea, începând cu 1 februarie 2017, pentru susținerea mediului de afaceri prin încurajarea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor a fost majorată limita veniturilor realizate la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent de la 100.000 de euro la 500.000 de euro. A fost stabilită o cotă de impozitare de 1% pentru microîntreprinderile care au unul sau mai mulți salariați și a fost eliminată cota de impozit de 2% pentru microîntreprinderile care au un salariat.

Comunicatul MFP mai semnalează că reducerea taxelor s-a concretizat prin eliminarea celor 102 taxe, continuând astfel procesul de simplificare a fiscalității și de debirocratizare început în ultimii ani, precum și alte măsuri fiscale care susțin mediul de afaceri, sectorul IMM, care va beneficia de finanțarea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv „dezvoltarea regională prin stimularea realizării de investiții, creării de noi locuri de muncă, modernizarea sau dezvoltarea IMM-urilor, asigurarea unei dezvoltări economice durabile”.

Totodată, reprezentanții MFP precizează că, în 2017, Ministerul Apărării Naționale va avea un buget care reprezintă 2% din PIB și că majorările salariale de anul acesta se regăsesc în creșterea bugetelor Ministerelor Educației Naționale, al Muncii și Justiției Sociale, al Culturii și Identității Naționale, dar și în cel al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Casa de Pensii are un buget mai mare cu 8% ca urmare a creșterii punctului de pensie, a pensiei minime și a scutirii de impozit și de la plata contribuțiilor la sănătate.

Bugetul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale a fost suplimentat pentru proiecte pe fonduri europene și pentru capitalizarea Poștei Române cu 170 de milioane de lei.

Pe cadrul bugetar al Uniunii Europene pentru 2014-2020, MFP estimăm fonduri europene pentru politica de coeziune în valoare de 4,441 miliarde de euro, iar pentru agricultură 1,18 miliarde de euro pentru Programe Naționale de Dezvoltare Rurală și 1,8 miliarde de euro pentru fermieri, în cadrul politicii agricole comune.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img