Ungaria vrea să curețe ONG-urile finanțate de George Soros

Ungaria intenţionează să ia măsuri drastice împotriva organizaţiilor non-guvernamentale care au legături cu miliardarul ungar George Soros, după investirea lui Donald Trump ca preşedinte la Casa Albă, a declarat Szilard Nemeth, vicepreşedinte al partidului conducător, citat de Bloomberg.

Ungaria, stat membru al UE, va folosi ”toate instrumentele aflate la dispoziţia sa” pentru a ”curăţa” organizaţiile non-guvernamentale finanţate de George Soros, miliardarul de origine ungară, care ”se află în serviciul capitaliştilor mondiali şi susţin corectitudinea politică dincolo de Guvernele naţionale”, a declarat vicepreşedintele partidului Fidesz, din care face parte premierul Viktor Orban.

”Consider că există o oportunitate pentru acest lucru, la nivel internaţional. Legislatorii vor începe dezbaterea unei legi care să permită autorităţilor să verifice organele executive ale ONG-urilor, conform agendei legislative parlamentare”, a afirmat Nemeth.

Orban şi administraţia au vizat în mod frecvent ONG-urile finanţate de Soros, un susţinător al Partidului Democrat american, cu o vastă reţea de organizaţii ce promovează democraţia în fostele state comuniste din estul Europei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Useristul Năsui, ministru la Chișinău, omagiu pentru PSD și Marian Neacșu

    Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării în guvernul de la...

    Șeful CJ Dâmbovița împreună cu ministrul Muncii in 4 centre sociale realizate prin PNRR

    Astăzi, am primit în #Dâmbovița vizita ministrului Muncii, Florin...

    După închiderea păcănelelor, statul a pierdut 800 milioane de lei din taxe

    Bugetul statului a pierdut în primele nouă luni ale...

    Articole relationate

    Categorii populare