SUA recunoaște că șeful ISIS (SI) e în viață după ce s-au lăudat că l-ar fi ucis

Discretul lider al grupării Stat Islamic (SI), Abu Bakr al-Baghdadi, este în viață, în pofida eforturilor coaliției pentru a-i elimina pe conducătorii jihadiști, a afirmat vineri un purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Peter Cook, citat de AFP.

„Credem că Al-Baghdadi este în viață și conduce în continuare gruparea Stat Islamic”, a declarat Peter Cook într-un interviu acordat canalului CNN.

CITIȚI ȘI: VIDEO/ Senator american: Washingtonul PREGĂTEŞTE şi ÎNARMEAZĂ jihadiştii

„Facem tot ce putem” pentru a-l detecta și elimina, a adăugat purtătorul de cuvânt, precizând că „este un lucru căruia îi consacrăm mult timp” și „ne vom folosi de orice ocazie pentru a-i administra pedeapsa pe care o merită”.

Abu Bakr al-Baghdadi a cultivat mereu o foarte mare discreție, spre deosebire de mișcarea sa care a căutat constant publicitatea.

Fața sa a apărut într-o singură înregistrare video a SI de la instaurarea califatului său autoproclamat în Irak și Siria, în iunie 2014.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    AnimaWings a suspendat toate zborurile

    Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru...

    Articole relationate

    Categorii populare