spot_img
luni, 23 februarie, 2026
3.5 C
București

Un tânăr de culoare, ucis de un poliţist aproape de Ferguson

Un poliţist a ucis un tânăr negru, care agita o armă într-o staţie service din statul Missouri (centrul ţării), a anunţat miercuri poliţia americană, acuzată deja într-o serie de drame ce au suscitat un val de mânie în Statele Unite ale Americii, relatează AFP, citată de Agerpres.
Împuşcăturile au avut loc marţi seara la Berkeley, un oraş apropiat de Ferguson, unde tulburările au izbucnit luna trecută, după decizia unui mare juriu de a nu urmări penal un poliţist alb, care l-a ucis pe Michael Brown, un negru de 18 ani, care nu era înarmat.

Potrivit unui comunicat al poliţiei din comitatul Saint Louis, confruntarea a avut loc marţi în jurul orei 23:15, când un poliţist efectua un control de rutină într-o staţie service (Mobile Gas Station).

După ce a „observat” câtva timp doi bărbaţi în apropierea clădirii, poliţistul a ieşit din maşină şi s-a apropiat de ei, când unul dintre aceştia „a scos un pistol şi l-a îndreptat spre poliţist”, adaugă comunicatul ce nu precizează dacă acesta era alb.

„Temându-se pentru viaţa sa, poliţistul a tras mai multe focuri, nimerindu-l pe individ şi rănindu-l mortal. Cel de-al doilea a luat-o la fugă”, potrivit aceleiaşi versiuni poliţieneşti.

Tânărul negru decedat nu a fost identificat imediat.

Drama din Ferguson, în periferia Saint Louise, a suscitat o emoţie considerabilă în ţară, în special în comunitatea oamenilor de culoare.
Poliţistul trăsese atunci de 12 ori asupra unui tânăr negru neînarmat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski crede că fostul șef al Armatei și-a lansat campania prezidențială: Perchezițiile și amenințările

    Într-un interviu acordat AFP, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a...

    Cum omoară ucrainienii școlile cu predare in limba română din regiunea Cernăuți

    Școlile cu predare în limba română din regiunea Cernăuți...

    Prețul motorinei explodează

    Prețul motorinei a trecut de 8,2 lei pe litru...

    Fost premier ucrainean: Zelenski a dat toate pământurile și resursele țării

    „Ponderea este, practic, de 100%. Toate pământurile se află,...

    Prețul mediu al proprietăților rezidențiale din Olanda: Jumătate de milion de euro

    Prețul mediu al proprietăților imobiliare rezidențiale în Olanda este...

    Articole relationate

    Categorii populare