Un episcop moldovean amenință cu RĂZBOI CIVIL

Episcopul Marchel de Bălţi şi Făleşti a ameninţat miercuri după-amiaza cu un ”război civil” dacă autorităţile moldovene vor decide sancţionarea Bisericii pentru implicarea agresivă în campania pentru alegerile prezidenţiale în favoarea socialistului Igor Dodon. Declaraţia episcopului moldovean vine după ce Curtea Constituţională a atras atenţia asupra încălcării grave a legislaţiei electorale de către Biserică, transmite deschide.md.

Episcopul Marchel a atacat-o dur în timpul campaniei electorale pe proeuropeana Maia Sandu, susţinând că atitudinea acesteia ”faţă de moralitatea creştină, faţa de curăţenia sufletească, faţă de tot ce este sfânt pare să fie abătută mult de la axa normalităţii”.

De asemenea, episcopul a condamnat-o pe prezidenţiabilă pentru că nu ar avea copii şi este implict o femeie ”stearpă”, îndemnându-i pe adevăraţii creştini să voteze cu un om moral sănătos precum socialistul Igor Dodon.

”Avem de ales un preşedinte dintre doi candidaţi. Un creştin sau un necreştin. Un patriot sau un nepatriot […] Aşa s-au stratificat prin faptele lor, prin vorba lor, prin activitatea lor. Despre atitudinea unui candidat, Igor Dodon, pe care-l credem creştin şi patriot, nu o să vorbesc mult, pentru că e normal să ai o atitudine faţă de biserică, credinţă şi valorile naţionale, aşa cum o are el. Dar despre atitudinea Maiei Sandu […] atitudinea ei faţă de moralitatea creştină, faţă de curăţenia sufletească, faţă de tot ce este sfânt pare să fie abătută mult de la axa normalităţii”, a declarat la începutul lunii noiembrie episcopul Marchel.

Episcopul de Bălţi şi Făleşti este cunoscut pentru rolul jucat în avangarda cauzei antieuropene în societatea moldovenească, fiind numit în funcţie de Patriarhia de la Moscova.

Curtea Constituţională a decis în urmă cu o zi validarea scrutinului prezidenţial, însă a acceptat argumentele ridicate de Maia Sandu privind implicarea agresivă în alegerile prezidenţiale a reprezentanţilor Mitropoliei Moldovei. Magistraţii constituţionali au făcut referire în special la declaraţiile făcute de mitropolitul Vladimir şi de episcopul de Bălţi şi Făleşti.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Foreign Policy: Nietul Americii, drona din România și Ucraina

    Administrația SUA a respins solicitările aliaților europeni de a-și...

    Fiul lui Ilie Dumitrescu internat la Obregia după un nou scandal

    Fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, cunoscut drept Toto Dumitrescu,...

    Magyar vrea să devină cu Vișegrad „o mare putere”

    Premierul ungar Peter Magyar și-a afișat încă o dată...

    Primarul din Turnu Severin a luat la rând cartierele orașului

    Primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu, a continuat și...

    Finlanda dă drumul la alcool

    Parlamentul Finlandei a aprobat o amplă revizuire a legislației...

    Articole relationate

    Categorii populare