Dragnea îi dă peste nas lui Ponta cu Rovana

Premierul pe care îl vor propune social-democrații în cazul în care vor forma majoritatea parlamentară după alegerile din 11 decembrie va fi membru de partid și va fi un bărbat, a afirmat luni seara președintele PSD, Liviu Dragnea.

Reacţia lui Dragnea vine după ce Victor Ponta a anunţat că Rovana Plumb ar putea fi viitorul premier al unui guvern PSD.

„Am văzut că sunt tot felul de scenarii, aflu și eu de la televizor ce premier o să propun”, a spus Dragnea, care a adăugat că a observat că sunt tot felul de variante de guvern din umbră, pe surse.

„Mulți se și autopropun și dau ei anumite scenarii ca să fie și ei pe acolo. Formarea guvernului nu este un concurs de frumusețe”, a subliniat Dragnea, la postul de televiziune B1.

Liviu Dragnea a confirmat că va fi un premier din PSD, membru al partidului, dacă social-democrații vor obține suficientă încredere din partea oamenilor și suficiente voturi să facă o majoritate.

„Va fi un bărbat. Un prim-ministru dacă nu are o răspundere politică, nu-mi poate genera încrederea că poate pune în aplicare programul de guvernare. Va fi o abordare foarte serioasă, iar propunerea de prim-ministru cu care vom merge la Cotroceni va fi cel în care și eu și colegii mei de partid vom avea încredere deplină că va putea să pună în aplicare acest program”, a spus președintele PSD.

În ceea ce privește viitorii membri ai Cabinetului, „grila este foarte dură în desemnarea miniștrilor”. Potrivit lui Dragnea, aceștia trebuie să fie oameni cu experiență, care au performat, să aibă capacitatea să conducă efectiv ministerul, să aibă viziune, care au înțeles ce înseamnă programul de guvernare, să aibă curaj, pentru că sunt și miniștri care „se încarcă cu frica funcționarilor”, „să plece de la ideea că dacă nu furi, nu are de ce să-ți fie frică”.

„Nu vor fi criterii de frumusețe, de obediență, de prietenie”, a arătat liderul social-democraților, care a adăugat că guvernul PSD va începe să lucreze de a doua zi după instalare. El a precizat că a explicat foarte clar în partid faptul că există posibilitatea ca românii să voteze PSD și atunci să trebuiască să pună în practică programul de guvernare, care a fost structurat cu acoperire în cifre pe fiecare măsură inclusă.

Pe de altă parte, Dragnea nu exclude să pună, de exemplu, la justiție un ministru care să nu fie neapărat politician, dar să fie un om de bună credință. „Și eu și Victor (Ponta) cât am fost în guvern am sprijinit sistemul de justiție. (…) Sistemul de justiție nu poți să-l sugrumi”, a spus liderul PSD, care a adăugat că la justiție trebuie să aibă acces egal toți românii, indiferent de condiția socială sau financiară.

Liviu Dragnea a evitat să răspundă la întrebarea dacă ar putea să preia el funcția de șef al guvernului, dar a confirmat că nu vor fi desemnați cei despre care s-a vorbit până acum la posturile de televiziune.

Hot this week

Topics

Mai mult

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    AnimaWings a suspendat toate zborurile

    Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru...

    Bolo va fi audiat la DNA Iași in scandalul Bogoș

    Premierul Ilie Bolojan ar urma să fie audiat în...

    Coruptul ministru ucrainean al Energiei și Justiției și vila de la Geneva

    Noi informații despre averile și cheltuielile asociate familiei fostului...

    Articole relationate

    Categorii populare