Daniel David: Mie mi se pare că şi în cazul patriotismului avem acelaşi comportament care este oarecum polarizat, adică unii dintre noi, foarte puţini, duc patriotismul la înălţimi aiuritoare şi se declară cei mai mari români şi cei mai importanţi români şi fac caz de lucrul acesta, iar altora pur şi simplu nu le pasă, ba mai mult, au o atitudine negativă şi critică asupra României, românismului, asupra Zilei Naţionale. Din păcate, cei mai mulţi români sau un segment foarte mare nu reacţionează nici cum, adică nu reacţionează pentru a da o coloratură solemnă, festivă, dar în acelaşi timp, ponderată Zilei Naţionale şi patriotismului.
Rep.: Cum se privesc românii pe ei înşişi? Am observat că părerile oscilează între „suntem un popor necivilizat” şi „suntem cei mai inteligenţi, cei mai frumoşi din lume”.
D.D.: Exact ca în cazul Zilei Naţionale, avem aceeaşi polarizare, în care ori suntem minunaţi, deosebiţi, primii din lume în tot ceea ce poate fi important, iar alţii nu vor să recunoască acest lucru ori alţii ajung să spună că românii n-au nici o valoare, sunt ultimii şi nu-şi merită locul între naţiunile civilizate. Eu am spus mereu că românii, cel puţin prin prisma atributelor pe care eu le-am evaluat, atribute psihologice, atribute psiho-culturale, au acelaşi nivel de inteligenţă, acelaşi nivel de creativitate ca alte popoare civilizate ale acestei lumi, ca celelalte popoare de exemplu din Uniunea Europeană şi aici am făcut comparaţii cu francezii, cu italienii, cu cei din Marea Britanie, cu cei din ţările nordice şi nu suntem absolut deloc mai puţin inteligenţi sau mai puţin creativi. Este drept, însă, că performanţele noastre educaţionale sau de inovaţie şi competitivitate economică sunt mai slabe, nu pentru că nu avem acest potenţial, ci aşa cum am spus în monografia „Psihologia poporului român”, ne lipseşte contextul pentru a activa şi folosi acest potenţial şi aici sunt câteva lucruri cheie şi anume încrederea unii în ceilalţi şi cooperarea.
Rep.: Şi care este explicaţia psihologică pentru faptul că românii nu au încredere unii în alţii şi că se suspectează reciproc de toate relele posibile?
D.D.: Greu de spus. Eu ca psiholog am făcut o evaluare a acestui nivel de încredere şi am văzut că este scăzut, unul dintre cele mai scăzute niveluri dintre ţările UE. De ce am ajuns aici? Probabil, cauzele sunt multiple. Unii istorici mi-au spus că de-a lungul istoriei, România a fost mereu la periferia unor imperii, astfel încât străinii sau ceilalţi când veneau în această zonă, nu veneau să dea ceva, veneau să-ţi ia ceva, astfel că neîncrederea în ceilalţi sau suspiciunea iniţială poate să fie justificată.
După aceea, în ultimii ani, hai să luăm perioada comunistă şi anii de după Revoluţie, instituţiile statului n-au fost tocmai constructive, n-au fost tocmai cinstite, n-au fost tocmai oneste cu românii, astfel încât românii dacă aveau deja un fond de neîncredere crescut, acest fond de neîncredere crescut le-a fost accentuat românilor. Astăzi, avem un nivel atât de crescut de neîncredere, încât ne blochează cooperarea, iar blocarea cooperării duce la irosirea potenţialului foarte bun de inteligenţă şi creativitate pe care-l avem.
Rep.: Aţi putea puncta cea mai importantă calitate a poporului român şi cel mai mare defect?
D.D.: Sunt foarte multe calităţi, ar trebui să vorbim mult despre acest lucru, dar dacă ar trebui să punctez câteva, aş spune dorinţa mereu de a fi primul, dorinţa de a te compara cu cel mai bun, dorinţa de a fi ca cel mai bun, astfel încât locul doi sau trei nu este mulţumitor pentru noi. Dacă ştim să ne folosim potenţialul, am putea să ajungem acolo.
Lucrurile care nu funcţionează bine sunt cele pe care deja le-am spus: încrederea scăzută în oameni, lipsa de cooperare unii cu ceilalţi. Dacă am reuşi să depăşim şi cred că vom reuşi să depăşim aceste bariere, nu ne opreşte nimeni să ne folosim potenţialul, astfel încât să fim una dintre ţările cu voce puternică din Uniunea Europeană.
