Ungaria reduce taxa pe companii la 9%

Taxa pe companii în Ungaria va fi redusă la 9% anul viitor, a declarat joi premierul ungar Viktor Orban, adăugând că această taxă se va aplica atât marilor companii, cât și IMM-urilor, informează MTI.

În prezent, taxa pe companii în Ungaria este de 10% pentru companiile cu o bază de impozitare de până la 500 milioane forinți (1,6 milioane euro) și de 19% pentru companiile cu o bază de impozitare mai mare.

Viktor Orban a mai spus că i-a cerut ministrului ungar al Economiei, Mihaly Varga, să facă „tot ceea ce este posibil” pentru a majora salariul minim pe economie până la nivelul maxim pe care companiile îl pot suporta.

La rândul său, Mihaly Varga, a subliniat că reducerea taxelor va permite companiilor să economisească 145 de miliarde de forinți iar Ungaria va avea cea mai favorabilă taxă pe companii din Uniunea Europeană. Mihaly Varga a mai spus că până la finele săptămânii Guvernul ungar vrea să ajungă la un acord cu reprezentanții angajatorilor și angajaților cu privire la propunerile pentru salariul minim pentru 2017 și 2018. Dacă se va ajunge la un acord, Guvernul va putea trimite Parlamentului un proiect de lege săptămâna viitoare astfel ca modificările să intre în vigoare de la 1 ianuarie. Acest lucru va furniza o bază solidă pentru ca ritmul de creștere să urce de la 2-3% în prezent, la aproximativ 3-5%, a spus Varga.

Potrivit celei mai recente ediții a raportului privind competitivitatea globală realizat de Forumul Economic Mondial, Ungaria ocupă locul 63, după Polonia, Cehia și România. În plus, țara vecină suferă de pe urma unui deficit de mână de lucru care împinge în sus salariile la nivelul întregii economii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Lukașenko vrea un acord „substanțial” cu Trump

    Președintele belarus, Alexander Lukașenko, a confirmat disponibilitatea țării sale...

    Țările BRICS au produs peste 40% din PIB-ul mondial în ultimii 5 ani

    Președintele rus Vladimir Putin a declarat astăzi, la forumul...

    Articole relationate

    Categorii populare