Liderul UDMR Kelemen Hunor, alături de arhiepiscopul romano-catolic Jakubinyi György au adresat preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Dacian Cioloş un memorandum în care cer implicarea celor doi oficiali în scandalul de Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş.
„Reprezentarea politică maghiară din Transilvania şi Biserica Romano-Catolică au formulat o scrisoare comună în care îşi exprimă protestul faţă de situaţia creată la Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş. În memorandumul adresat preşedintelui României, Klaus Iohannis şi premierului Dacian Cioloş, semnatarii protestului solicită celor doi oficiali să intervină pentru oprirea acestor procese total neconstructive”, se arată într-un comunicat al UDMR.
Memorandumul este semnat de preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi de arhiepiscopul romano-catolic Jakubinyi György.
Şeful Inspectoratului Judeţean Mureş, Ştefan Somesan, se află în arest la domicliu, iar Zsolt Jozsef Tamasi, directorul Liceului Teologic Romano Catolic, este cercetat de DNA sub control judiciar, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
În ordonanţele procurorilor se arată că, în 29 iulie 2014, Consiliul Local Târgu Mureş a dispus aprobarea alocării sumei de 1.500.000 lei pentru întreţinerea şi renovarea imobilului în care funcţionează Colegiul Naţional Unirea sub condiţia propunerii de înfiinţare a liceului cu profil teologic romano-catolic. Imobilul în care funcţionează Liceul Unirea fusese retrocedat în anul 2004 Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba Iulia, deoarece a aparţinut cultelor religioase.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, afirma, într-un interviu pentru News.ro, comentând situaţia Liceului Teologic Romano Catolic din Târgu Mureş, că oamenii vor ieşi în stradă pentru că se simt umiliţi şi lezaţi şi pentru că 400 de copii care învaţă acolo vor rămâne pe drumuri. El se declară convins că preşedintele şi premierul ştiu foarte bine situaţia de la acest liceu, „pentru că de aceea există servicii”.
„Acum nu se discută clădirea, deşi şi pentru clădire există plângere. Clădirea a fost retrocedată în 2004. Vorbim de şcoală. Dacă a fost o greşeală administrativă, undeva trebuie discutată şi trebuie găsită soluţia: amendă, pedeapsă, sancţiune adminsitrativă. Dar copiii, profesorii, inspectorul şef, directorul, părinţii ce au furat şi de la cine? Care e corupţia acolo? Că au primit înapoi ce au furat comuniştii? Că au redeschis o şcoală închisă de comunişti? Asta e corupţie? Ce au luat şi de la cine? Unde e prejudiciul? De la bugetul de stat, de la bugetul local au furat banii? Si unde i-au dus? Cine s-a îmbogăţit din asta? 400 de copii vor să înveţe în limba maghiară şi părinţii lor au luat decizia să îi trimită într-o şcoală confesională”, afirma Kelemen Hunor.