Deutsche Welle: Economia germană, alarmată de criza din Rusia

Recesiunea din Rusia produce îngrijorare în mediul de afaceri german. Reprezentanţi ai economiei germane se tem că, dacă situaţia nu se va redresa rapid, fiecare a treia întreprindere germană activă în Rusia va fi nevoită să concedieze personal, comentează Deutsche Welle.

Camera de Comerţ şi Industrie a Germaniei (DIHK) avertizează cu privire la posibile efecte negative ale recesiunii din Rusia asupra companiilor germane. „Criza cu care se confruntă economia rusă frânează tot mai pronunţat afacerile pe care le derulează companii germane în Rusia”, a declarat pentru ziarul „Bild am Sonntag” Volker Treier, responsabil pentru relaţii economice externe în cadrul DIHK.

Conjunctura economică nefavorabilă, ieftinirea petrolului şi sancţiunile UE au precipitat Rusia într-o severă criză. Iar dacă economia ţării nu se va relansa rapid, DIHK vede în pericol numeroase locuri de muncă. Potrivit unui chestionar efectuat de Camera de Comerţ în rândul a mai bine de 300 de firme germane active în Rusia, aproape fiecare a treia companie consideră că vor fi inevitabile concedierile de personal. Mai mult decât atât, potrivit lui Trier „36 la sută din companii consideră că vor fi obligate să renunţe la proiecte”.

Întreprinderile sunt afectate mai ales de deprecierea rublei. De aceea, „fiecare a opta companie germană se gândeşte să se retragă de pe piaţa rusească”, a mai explicat Treier. În plus, 10 la sută din întreprinderile germane chestionate au declarat că partenerii lor de afaceri ruşi se reorientează spre piaţa asiatică.

Dispune UE de un plan de avarie?

Fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, s-a declarat în răstimp convins că UE este pregătită pentru o eventuală intrare în colaps a economiei ruse. „În timpul aşa-numitei crize euro, am avut în sertar planuri de urgenţă pentru toate scenariile posibile. Sunt convins că şi acum există astfel de planuri, pentru preîntâmpinarea efectelor unei crize economice în Rusia”, a declarat Barroso pentru „Welt am Sonntag”. Fostul responsabil consideră de asemenea că economia mondială nu va fi afectată de criza din Rusia. Mult mai gravă ar fi în opinia sa extinderea crizei şi în ţările emergente. Economia globală nu va fi afectată de evoluţiile din Rusia, fiindcă economia rusă nu este strâns legată de ordinea economică şi financiară internaţională, a mai declarat fostul responsabil.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Motorina a sărit de 10 lei/l și la OMV

    Motorina a sărit de 10 lei/l și în stațiile...

    În Moldova prețul motorinei crește, iar cantitatea este limitată

    Comisia Națională de Management a Crizelor – care ia...

    APROAPE 35 DE MILIOANE DE LEI PENTRU NOI INVESTIȚII ÎN MEHEDINȚI

    In cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Mehedinți, a...

    Rusia mută in Madagascar pe unde trece o treime din petrolul brut mondial

    Rusia stabilește legături mai strânse cu noile autorități din...

    Putin către Armenia: Intrarea in UE vă va costa 14% din PIB doar din prețurile la energie

    Președintele rus Vladimir Putin i-a spus astăzi premierului armean...

    Articole relationate

    Categorii populare