„Văduva Veselă” în regia lui Andrei Şerban revine pe scena Operei Naţionale la cererea publicului

Montarea inedită şi modernă a celebrei operete „Văduva Veselă” de Franz Lehár, în regia lui Andrei Şerban, revine pe 1, 2, 3 şi 4 decembrie, începând cu ora 18:30, pe scena Operei Naţionale Bucureşti, la cererea publicului şi în urma succesului avut la premiera din luna septembrie.

Soliştii, baletul şi corul Operei Naţionale Române Iaşi, alături de orchestra Operei Naţionale Bucureşti, sub bagheta maestrului Ciprian Teodoraşcu, oferă spectacole în zilele de 1, 2, 3 şi 4 decembrie, începând cu ora 18.30, potrivit unui anunţ făcut de ONB.

Cea mai faimoasă şi mai populară dintre toate operetele, „Die Lustige Witwe” de Franz Lehár – „Văduva veselă”, „La veuve joyeuse”, „The Merry Widow” în noua montare a lui Andrei Şerban, este propusă publicului într-o versiune cu totul originală, transpusă şi adaptată pentru situaţia actuală din lume şi din România. Viziunea este radical diferită de cea din spectacolele sale anterioare cu acelaşi titlu, realizate la Operele din Viena şi Cardiff.

Adaptarea, cu dialoguri inspirate din scrierile lui Radu Paraschivescu şi Andrei Pleşu, este semnată de regizorul Andrei Şerban împreună cu Daniela Dima. Scenografia poartă semnătura Anka Lupeş, coregrafia – Andrea Gavriliu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump vrea să își pună avocatul Procuror General

    Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a trimis luni Senatului...

    Expert militar ucrainean: Vom pierde un punct cheie in Donețk

    Situația de pe frontul din Ucraina rămâne extrem de...

    Președintele libanez refuză să se întâlnească cu Bibi

    Președintele libanez Joseph Aoun a declarat luni că va...

    Tomac anunță o parte din viitorii membri ai Guvernului

    Premierul desemnat, Eugen Tomac, a afirmat că Guvernul său...

    Tomac nu este de acord cu proiectul legii salarizării

    „Da, este o problemă serioasă, însă indiscutabil că nu...

    Articole relationate

    Categorii populare