Milionarul Dan Adamescu, condamnat la închisoare, descoperit într-o clinică privată

Omul de afaceri şi totodată patronul ziarului România Liberă, Dan Adamescu, condamnat la închisoare, a fost surprins într-o clinică privată, în care se tratează şi obezitatea, cu toate că el era închis din cauza implicării în dosare legate de insolvenţe, scrie Evenimentul Zilei.

Acest eveniment a fost semnalat în contextul în care Dan Adamescu a depus la 25 octombrie 2016 o cerere de eliberare condiţionată la Judecătoria Sectorului 4, la aproape şase luni de când a fost condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare pentru că a intervenit la judecători în dosare de insolvenţă. Reprezentanţii familiei au susţinut că omul de afaceri suferă de 15 boli care s-ar fi agravat din momentul în care acesta a ajuns la închisoare.

Adamescu a fost condamnat definitiv în luna mai la patru ani şi patru luni de închisoare, în dosarul în care a fost acuzat că a intervenit la judecători în dosare de insolvenţă. Alături de el au mai fost condamnaţi şi patru magistraţi la pedepse cuprinse între 3, 4 şi 12 ani. Dan Adamescu le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa pentru două dosare de insolvenţă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cel puțin 5 sinucideri la Comandamentul cibernetic al SUA

    Cel puțin cinci sinucideri au fost înregistrate într-o lună...

    Un nou scandal cu inteligența artificială: Meta a piratat o altă companiei

    Meta a anunțat miercuri că unul dintre modelele sale...

    Piața Mircea din Drobeta Turnu Severin își schimbă fața

    Comercianții din primul tronson al Pieței Mircea din Drobeta-Turnu...

    Trump întâlnire cu sponsorii: El trebuie să câștige viitoarele alegeri

    Președintele SUA Donald Trump, în timpul unei întâlniri private...

    Fostul ambasador ucrainean in SUA pus sub acuzare pentru îmbogățire ilegală

    Fostul viceprim-ministru al Ucrainei, fost ministru al Justiției și...

    Articole relationate

    Categorii populare