PSD propune, între altele, în programul său economic creşterea salariului minim la 1.750 de lei şi scutirea unor categorii de pensionari de la plata CASS. De partea sa, PNL promite alocaţii pentru copii de 200 de lei şi dublarea salariilor medicilor până la jumătatea anului viitor.
Ionuţ Dumitru critică toate aceste propuneri: „Pare că toate partidele doresc creşteri de cheltuieli bugetare, reduceri de venituri bugetare, dar nimeni nu spune cum acoperim deficitul bugetar, care e deja foarte înalt”.
„Un lucru trebuie să ne fie foarte clar: dacă ar fi posibil să creştem veniturile atât de rapid doar prin simpla intenţie sau doar printr-o Hotărâre de Guvern, nu ar exista vreo ţară pe lumea asta săracă. Trebuie să fie foarte clar pentru toată lumea că putem avea creşteri de venituri într-un mod sustenabil numai în măsura în care economia ar produce mai mult şi mai bine şi mai eficient. Deci poţi să ai creşteri de salarii numai dacă lucrul ăsta e însoţit de creştere de productivitate”, spune Ionuţ Dumitru.
„Mai toate partidele politice promit creşteri de venituri chiar foarte mari în anumite cazuri, am văzut creşteri de pensii de ordinul 40%-50%, ceea ce dată fiind situaţia sistemului de pensii care e oricum una foarte dificilă deja, pare nerealist complet să crezi că pensiile pot creşte atât de rapid în anii următori, când ai deja un deficit între ceea ce încasezi ca şi contribuţii la bugetul de pensii şi ceea ce plăteşti ca pensie deja de aproape 3% din PIB. A crede că de la momentul ăsta în care ne aflăm acum, foarte dificil, aşa cum menţionam, putem să mai creştem semnificativ pensiile, fără să ai o creştere majoră de număr de contribuabili, care este singura cale şi singura soluţie posibilă şi dezirabilă să mai echilibrăm financiar sistemul de pensii nu poate să fie decât o iluzie”, conchide şeful Consiliului Fiscal.