spot_img
luni, 22 decembrie, 2025
2.9 C
București

Austria ridică gard la granița cu Ungaria

Austria a început lucrările la gardul care ar urma să fie ridicat de-a lungul frontierei de 1,8 km cu Ungaria, relatează marți Reuters.

Pregătirile, care implică și ridicarea unor tuburi verticale în care pot fi inserați stâlpii gardului, au început luni, dar încă nu s-a luat decizia de a construi bariera, a declarat un purtător de cuvânt al poliției din landul Burgenland, frontalier cu Ungaria.

Gardul de lângă punctul de trecere a frontierei de la Nickelsdorf va fi ridicat dacă Austria decide să activeze un set de măsuri speciale care să-i permită să respingă majoritatea solicitanților de azil atunci când ajung la frontieră.

Afluxul de migranți s-a diminuat mult față de anul trecut, când sute de mii de persoane plecate din Orientul Mijlociu din cauza războiului și a sărăciei s-au îndreptat spre Germania tranzitând statele balcanice.

Ungaria a construit între timp un gard la granița cu Serbia și țările balcanice au introdus propriile restricții la frontiere, în coordonare cu Austria, ceea ce în mare parte a dus la închiderea rutei balcanice spre Vestul Europei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, decizie: Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria de 101 ani a Serviciului Extern al SUA

    Administrația președintelui american Donald Trump recheamă din funcțiile lor...

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Doar 21% din companiile americane din România mai cred in afacerile lor

    Doar 21% dintre companiile americane mai evaluează situaţia ca...

    Vance spune că europenii sunt nemulțumiți de conducătorii lor

    Politicile economice și de migrație eronate ale țărilor europene...

    Mehedințiul face un pas important spre dezvoltarea turismului

    Astăzi a avut loc ședința de constituire a Organizației...

    The Times: Cum trupa comică a lui Zelenski a devenit o povară politică

    Dependenta președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de foștii săi aliați...

    Articole relationate

    Categorii populare