spot_img
vineri, 5 decembrie, 2025
11.6 C
București

Guvernatorul BNR se opune publicării salariilor directorilor din banca centrală

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, se opune publicării salariilor directorilor din banca centrală, având în vedere că aceștia lucrează într-o piață internațională și trebuie plătiți concurențial cu cei din alte țări.

„Spre sfârșitul lunii, Consiliul de Administrație va veni și va face publice trei elemente cu privire la salarizarea din BNR. (…) Vom stabili care este gradul de acoperire: ne ducem și cu directorii, și pe la șefii de servicii sau rămânem doar noi, cei din CA. (…) Eu, personal, am să mă opun și am să votez împotriva publicării salariilor directorilor. Această instituție este una care lucrează în piața internațională. Și veți vedea că, în afară de 3—4 bănci nordice, nicio țară europeană nu își publică salariile directorilor, pentru că ele fac parte din concurența instituțională. Eu optez pentru asta. Nu știu ce va face CA, dar trebuie să luăm o hotărâre și aici, pentru că altfel intervine o suită de discuții pe această temă a salarizării care nu este benefică Băncii Naționale”, a declarat luni Mugur Isărescu.

În plus, el a menționat că va fi publicată, tot la finalul lunii, și situația în alte țări europene, pentru că există astfel de comparații în mediul public. „Veți constata, pentru că noi am făcut un documentar, că nu avem o situație omogenă. Nici băncile centrale nu sunt omogene. Spre exemplu, Banca Națională a Ungariei nu face supraveghere”, a subliniat guvernatorul BNR.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Campioana europeană a Ucrainei la sărituri în apă a cerut cetățenia rusă

    Campioana europeană a Ucrainei la sărituri în apă Sofia...

    FMI avertizează UE: Nu vă atingeți de activele înghețate ale Rusiei

    Fondul Monetar Internațional pledează pentru respectarea dreptului internațional în...

    Spania, avertisment de urgență privind ciocolata Milka

    Agenția Spaniolă pentru Siguranța Alimentară și Nutriție a emis...

    Articole relationate

    Categorii populare