spot_img
miercuri, 21 ianuarie, 2026
-5.9 C
București

Un baron PSD câștigă din pușcărie contracte cu statul

Baronul PSD Gheorghe Bunea Stancu, aflat în închisoare, câştigă în continuare licitaţie după licitaţie. Compania Națională de Investiții i-a încredinţat firmei lui Bunea Stancu, un contract de 1,2 milioane de lei, scrie Puterea, conform B1 Tv.

Fațada Palatului de Justiție din Brăila și modernizarea instalației electrice a imobilului va fi efectuată de o firmă care a stârnit mari controverse. Concivia SA este patronată de personajul aflat deja în puşcărie, condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Mită la PSD”

Concivia SA, societatea controlată de fostul baron PSD Gheorghe Bunea Stancu a fost declarată câștigătoare a contractului de peste 1,2 milioane lei + TVA deşi la licitaţie au depus oferte alţi 7 operatori economici. Oferta celor de la Concivia SA a avut cel mai mic preţ, indeplinind astfel criteriul de departajare iar contractul derulat pe 36 de luni a fost atribuit la sfârşitul lunii trecute.

De-a lungul timpului, afacerile lui Stancu au avut ca beneficiar institutii oficiale ale statului român. Procurorii spun că doar dintr-o singură afacere a prejudiciat statul cu aproape 8 milioane lei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ultimul teritoriu vândut Americii de Danemarca

    Ultimul teritoriu vândut de Danemarca Statelor Unite ale Americii...

    Unele țări NATO nu mai transmit informații clasificate SUA din cauza Groenlandei

    Anumiți membri NATO au început să limiteze schimbul de...

    Ungaria nu va ratifica acordul Mercosur

    Acordul de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Piața...

    Pentru prima dată, Canada a făcut un plan pentru a face față unei invazii americane

    Comandamentul Forțelor Armate Canadiene a simulat un răspuns la...

    Zelenski nu vrea in Consiliul pentru Pace al lui Trump

    Vladimir Zelenski a confirmat că Ucraina a fost invitată...

    Articole relationate

    Categorii populare