UDMR: Este inadmisibil

UDMR consideră că este „inimaginabil şi inadmisibil” ca în anul 2014 maghiarii să fie ţinta atacurilor şi manifestărilor anti-etnice, apreciind că ancheta DIICOT, declanşată după şedinţa Consiliul Reprezentanţilor Unionali al UDMR din 13 decembrie, este o chestiune „foarte gravă”.
Potrivit unui comunicat al UDMR transmis, miercuri, şi semnat de secretarul general al Uniunii, Kovacs Peter, Uniunea a aflat din presă despre faptul că DIICOT a declanşat o anchetă, iar dacă intenţia a fost, de fapt, „o glumă”, atunci aceasta îi amuză pe reprezentanţii UDMR.

„UDMR a fost înştiinţată din presă despre faptul că DIICOT a demarat o anchetă împotriva Uniunii, cauza fiind afirmaţiile făcute în cadrul şedinţei de sâmbătă a CRU. Legea invocată de DIICOT se referă la prevenirea terorismului. În cei 25 de ani de existenţă, Uniunea a ales mereu calea dialogului în orice domeniu al vieţii politice, chiar şi în condiţiile în care, în tot acest timp, dincolo de graniţele României, nu se întâmpla acelaşi lucru. Dacă intenţia este, de fapt, o glumă, atunci ne amuză, dar în caz contrar aici este vorba de un aspect foarte grav. În anul 2014 este inimaginabil şi inadmisibil ca maghiarii să fie în permanenţă ţinta atacurilor şi manifestărilor anti-etnice, indiferent că este vorba despre măsurile prefectului judeţului Covasna şi a celui din Mureş sau cazul de faţă, aflat în atenţia auorităţilor „, a arătat Kovács Péter.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Înfrângerea Germaniei

    Eșecul Germaniei de a obține un loc nepermanent în...

    Trump a aprobat 700 de milioane de dolari pentru relansarea industriei cărbunelui din SUA

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat alocarea unei sume...

    Nicu Alifantis după turneu: DEZASTRU

    CULTURA… ÎNCOTRO? După ce am încheiat prima parte a...

    Rușii și americanii fac tunel sub Strâmtoarea Bering între Rusia și SUA

    Reprezentantul Special al Președintelui Rusiei pentru Investiții și Cooperare...

    Tomac anunță un guvern de specialiști, nu de politicieni

    Premierul desemnat, Eugen Tomac, a declarat, joi, la Cotroceni,...

    ÎNCĂ O PROSTIE: Uniunea Scriitorilor a fost exclusă din Consiliul ICR

    Uniunea Scriitorilor din România i-a transmis, joi, o scrisoare...

    Articole relationate

    Categorii populare