Vicecancelarul german merge la Moscova să se întâlnească cu Putin

Vicecancelarul german și ministru al economiei, social-democratul Sigmar Gabriel, îi va face o vizită președintelui rus Vladimir Putin la începutul săptămânii viitoare pentru discuții privind relațiile între cele două state, deplasare ce are loc pe fondul divizărilor politice în interiorul coaliției de guvernare de la Berlin, scrie cotidianul Rheinische Post, în ediția online de marți, potrivit Reuters.

Vizita lui Gabriel, liderul Partidului Social-Democrat (SPD), partenerul de coaliție al conservatorilor cancelarului Angela Merkel, va fi cea de-a doua la Moscova în mai puțin de un an, transmite Agerpres.

Precedenta deplasare a lui Sigmar Gabriel în capitala Rusiei a avut loc în octombrie 2015, când scurta întâlnire privată programată cu Putin s-a transformat într-o discuție de două ore. Cancelarul Angela Merkel s-a aflat ultima oară la Moscova în mai anul trecut.

Conform Rheinische Post, biroul cancelarului a fost informat cu privire la vizita programată a lui Sigmar Gabriel la Moscova.

În cursul vizitei vor fi abordate relațiile economice germano-ruse, afectate de sancțiunile impuse Moscovei de Uniunea Europeană, precizează aceeași publicație.

SPD susține în general o poziție mai conciliantă față de Rusia în comparație cu blocul conservator Uniunea Creștin-Democrată (CDU) — Uniunea Creștin-Socială (CSU), al dnei Merkel.

În coaliția de guvernare a izbucnit o dispută legată de relațiile cu Rusia, CDU-CSU reacționând luni cu indignare la declarațiile ministrului de externe Frank-Walter Steinmeier (SPD), care, într-un interviu pentru Bild am Sonntag, a afirmat că Uniunea Europeană ar trebuie să renunțe la sancțiunile impuse Rusiei, răsplătind astfel progresele în procesul de pace din Ucraina. Steinmeier a criticat exercițiile NATO desfășurate la granița cu Rusia, care, în opinia sa, ar putea inflama suplimentar tensiunile cu Rusia, el avertizând împotriva „zăngănitului de săbii și strigătelor belicoase”.

Gabriel s-a exprimat luni în sprijinul lui Steinmeier, în timp ce oficiali NATO și americani au criticat afirmațiile șefului diplomației germane.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Una dintre bijuteriile Transilvaniei, Castelul Teleki din Gornești se redeschide după restaurare

    Castelul Teleki din Gornești, monument baroc ridicat între 1772-1803,...

    DHL trece la transportul de mărfuri cu nave cu vele

    DHL Global Forwarding, o divizie a gigantului german de...

    China a lansat un plan pentru investiții străine

    China a dezvăluit un plan de acțiune pentru atragerea...

    Premierul desemnat anunță o întâlnire cu liderul AUR

    Sunt un om al dialogului și al consensului. Înțelegând...

    Fostul consilier al lui Zelenski: Ucraina va fi împărțită in 3

    Aleksei Arestovici, cel care înainte a ocupat funcția de...

    Daily Express: Zelenski amenință Belarusul cu o operațiune militară

    Declarația lui Volodimir Zelenski privind un posibil atac asupra...

    Articole relationate

    Categorii populare