Traian Băsescu anunţă DEZVĂLUIRI în cazul fratelui CONDAMNAT: Visul lui Coldea și Kovesi

”În 2011 am știut că încearcă să-l șantajeze. Am informat Parchetul General și SRI-ul. Sunt documente scrise în acest sens. I-am cerut fratelui să sesizeze Parchetul General, iar SRI-ul l-am informat direct prin director și prin adjunct. Că a prins bine mai târziu printr-o înscenare e altceva. O să-i demontez ca pe un ceasornic piesă cu piesă și pe cei de la Antena 3, care sunt parte a înscenării mediatice”, a declarat joi seară la B1 TV fostul președinte Traian Băsescu.

Traian Băsescu a mai susținut că va pune în dezbatere publică dosarul, nu pentru a contrazice decizia Curții, ci pur și simplu ca un exercițiu: ”voi pune toate documentele acestui dosar pe site, în dezbatere publică. Nu pentru a fi judecat de popor pentru că îmi repugnă judecarea făcută de popor. Asta se întâmpla în anii 50. Dar un scenariu se poate demonstra cu actele din dosar”.

Băsescu s-a mai referit și la Coldea și Kovesi și a susținut că prevede o dezbatere publică interesantă în perioada următoare:  ”eu nu am făcut niciun compromis cu nimeni, indiferent care e visul lui Coldea și Kovesi. Vor să se dovedească utili și următorului președinte. Cred că trebuiau să se oprească atunci când mi-am terminat mandatul. Va fi o dezbatere publică interesantă. N-o să-i las pe acești domni care au găsit un moment să-și arate capacitatea de a minți. N-o să-i las în spațiul public singuri. Dacă au probe, să vorbească, dacă nu, să-și înghită vorbele”.

În același timp, mă bucură un lucru în toată povestea asta: am văzut că instanța recunoaște că fratele meu nu are de dat niciun ban, pentru un motiv simplu: banii nu au ajuns niciodată la el.Vom vedea mai departe. Vă asigur că eu nu voi duce o luptă cu decizia Curții de Apel. Această decizie trebuie respectată și asta e. Dar așa cum am mai spus, nu am făcut uz de documente noi, de demonstrații, dar decizia de azi îmi spune foarte multe. Va trebui demonstrat unde sunt banii, a mai declarat fostul președinte.

”Chiar minuta de azi mă îndreptățește să întreb de ce nu s-au luat banii de la fratele meu dacă ia primit. Răspunsul e simplu: pentru că nu i-a primit. Aș mai vrea să aflu care e judecătorul la care fratele meu a făcut trafic de influență. Poate ne spune cineva.Mai am și o altă întrebare. Domnul Căpățână a dus banii la un avocat la București. Acel avocat a fost în legătură cu președinta Curții de Apel Slatina, care a fost arestată că a primit 230-250.000 de euro și e acum în proces de corupție. Vreau să știu care e judecătorul pe care l-a plătit fratele meu.Eu spun un lucru simplu. Vreau să știu la care judecător a intervenit fratele meu, numele său, pentru că ar fi păcat ca el să fie liber, în timp ce fratele meu a fost arestat. Dacă a existat acest judecător…”, a mai susținut Băsescu.

Traian Băsescu: Eu și fratele meu suntem doi comandanți de navă și nici măcar o astfel de sentință nu ne îndoaie, că nu ne-a îndoit valul ăla de 16 metri în Atlantic

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare