spot_img
4 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăJustitieKovesi: Mita în domeniul sănătății, mai mare decât în altele/ Şefa DNA...

Kovesi: Mita în domeniul sănătății, mai mare decât în altele/ Şefa DNA spune că ar fi descoperit circuitul financiar #HexiPharma

-

- Reclama -

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat joi seară că, de obicei, mita care se dă în sănătate este mai mare decât cea practicată în alte domenii, iar faptele cel mai des întâlnite pe acest segment sunt cele de abuz în serviciu.

- Reclama -

„De obicei, mita care se dă în domeniul sănătății este un pic mai mare decât în alte domenii. Avem situații în care cuantumul mitei ajunge și până la 20% din valoarea contractului. Cel mai des întâlnite fapte sunt cele de abuz în serviciu”, a spus Kovesi, la Digi 24.

- Advertisement -

În ultimii doi ani, peste 70 de persoane au fost deferite justiției pentru achiziții în domeniul sănătății, a precizat Kovesi, subliniind existența unor tipologii și nevoia de măsuri de prevenire a unor astfel de fapte de corupție.

„Pentru DNA, combaterea corupției în sănătate a fost o prioritate în ultimii ani. (…) Din păcate, cetățenii sunt cei care plătesc mita prin prețul medicamentelor, atunci când se dă mită pentru a se pune pe piață medicamente. Cetățenii suferă din cauza calității serviciilor în domeniul sănătății atunci când vorbim de corupție în sănătate. (…) Noi am sesizat din dosarele noastre că, în ultimii ani, cel puțin în sănătate, sunt aceleași tipologii de comitere a faptelor. (…) Nu arestând manager de spital, nu investigând fapte de corupție, noi o să rezolvăm această problemă. (…) Este important să fie luate măsuri preventive pentru ca astfel de fapte să nu se repete”, a explicat șefa DNA.

- Advertisement -

În ceea ce privește dosarul Hexi Pharma, Kovesi a arătat că procurorii au reușit să construiască circuitele financiare ale banilor care „s-au plimbat prin mai multe țări din Europa”.

„În mai puțin de trei săptămâni, colegii mei au reușit să construiască circuite financiare ale banilor care s-au plimbat prin mai multe țări din Europa, am reușit să indisponibilizăm conturi, am reușit să punem sechestre pe mai mult de 23 de imobile, s-au făcut învinuiri față de persoane, față de companie, este un dosar care își urmează cursul”, a declarat Laura Codruța Kovesi.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img