spot_img
2 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăhighlightIon Iliescu: Dragnea premier din toamnă, Iohannis nu îşi va permite să...

Ion Iliescu: Dragnea premier din toamnă, Iohannis nu îşi va permite să refuze

-

- Reclama -

Ion Iliescu a atribuit victoria obținută de PSD în Capitală și în restul țării pe seama absenteismului alegătorilor la urne și pe slaba organizare a liberalilor. Președintele de onoare al PSD a declarat, pentru Digi24, că speră într-un rezultat la fel de bun și la alegerile din toamnă, pentru ca PSD să formeze noul Guvern. Mai mult, Liviu Dragnea ar putea deveni premierul României, în opinia președintelui de onoare al PSD.

- Reclama -

E un rezultat remarcabil. Este chiar peste unele aşteptari. Adică, în Capitală şi la nivelul municipiului şi la nivelul sectoarelor PSD practic a câştigat. E o premieră şi e o notă pozitivă pentru organizaţia pe Capitală. Şi pe ţară sunt rezultate, cred eu, care merită toată aprecierea, a spus Ion Iliescu. 

- Advertisement -

Prezența scăzută la vot a fost, în opinia lui Ion Iliescu, un factor care a contribuit la victoria PSD-ului.

„Aceste rezultate trebuie judecate şi în lumina unei prezenţe mai slabe, comparativ cu alte alegeri. Iar în acest context PSD care are încă o forţă de mobilizare de apreciat, abia s-a valorificat mai bine. Absenteism şi slăbirea forţei organizaţiilor competitoare. PNL se prezintă foarte slab. E un lucru care trebuie să dea de gândit reprezentanţilor acestui partid. În general, de-a lungul timpului, PNL în Capitală avea rezultate mai bune”, a spus președintele de onoare al PSD.

- Advertisement -

Ion Iliescu consideră că Liviu Dragnea ar putea fi premierul propus de PSD în toamnă, chiar dacă a fost condamnat definitiv în dosarul Referendumul.

„Ar trebui judecat de la caz la caz, ce înseamnă probleme cu justiţia, adică pentru ce a fost judecat Dragnea? Că a chemat lumea la vot? Nu asta e datoria unui partid şi a unui partid politic?. Sunt unele asemenea măsuri de-a dreptul aberante. Eu cred că el trebuie şi apreciat”, a spus Ion Iliescu.

Ion Iliescu a mai a declarat că dacă și-ar dori să devină premier, Liviu Dragnea ar avea „toate calitățile necesare” și a subliniat că condamnarea sa nu reprezintă un impediment.

„Depinde ce vrea şi el. Nu ştiu dacă îşi doreşte.E un om cu toate calităţile necesare pentru aşa ceva, are şi experienţă politică de partid. A condus şi o organizaţie judeţeană care se menţine la un nivela preciabil, a fost în Guvern, a dovedit calităţi din acest punct de vedere. Şi în fruntea partidului este apreciat, deci are toate calităţile necesare. Condamnarea e aberantă, pentru ce e omul judecat? A încălcat legea cu ceva? I se reproşează că a îndemnat lumea să iasă la vot”, a spus Ion Iliescu.

Ion Iliescu a respins ideea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Cioloș

„Nu cred că e cazul. Nu mai e mult până la alegerile din toamnă care trebuei pregătite. O schimbare de Guvern nu cred că ajută cu ceva”, a spus președintele de onoare al PSD.

Social-democratul a mai declarat că dacă PSD va da un premier în toamnă, după alegeri, președintele Klaus Iohannis „nu își va permite” să nu țină cont de rezultatul alegerilor.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img