Marian Munteanu anunță că își face partid

Marian Munteanu a declarat, marţi, că în interiorul platformei civice „Alianţa Noastră” s-a constituit un nucleu pentru apariţia unei formaţiuni politice care să propună soluţii agreate de „categorii foarte largi ale societăţii, profund nemulţumite de modul în care se face politică în România”.

„În interiorul Alianţei Noastre s-a constituit şi un nucleu pentru apariţia unei formaţiuni politice care va avea menirea să propună acele soluţii pe care le agreează şi sunt dorite de simpatizanţii alianţei noastre, pe care le aşteaptă categorii foarte largi ale societăţii româneşti profund nemulţumite de modul în care se face politică în România, de felul în care este administrată România, de halul de minciună, dezinformare şi ipocrizire care ne-a năpădit din toate direcţiile şi cred că aceste lucruri au fost văzute cu prisosinţă în perioada anterioară”, a declarat, la Realitatea TV, Munteanu.

Marian Munteanu, fostul lider al studenţilor din Piaţa Universităţii, a revenit în atenţia opiniei publice ca urmare a propunerii PNL de a candida din partea partidului la Primăria Capitalei, el fiind o soluţie pentru criza declanşată după retragerea altor doi candidaţi liberali- Cristian Buşoi şi Ludovic Orban.

Cel de al treilea candidat susţinut de PNL în cursa pentru Primăria Capitalei nu a rezistat însă valului de critici, foarte multe voci din societatea civilă, mediul online şi ong-uri acuzând „simpatii pentru curente de orientare fascistă, de care nu s-a dezis niciodată”. Sub presiunea publică, PNL a decis retragerea lui Munteanu şi l-a desemnat candidat pentru Primăria Capitalei pe Cătălin Predoiu, preşedinte al PNL Bucureşti, la 20 aprilie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    AnimaWings a suspendat toate zborurile

    Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru...

    Bolo va fi audiat la DNA Iași in scandalul Bogoș

    Premierul Ilie Bolojan ar urma să fie audiat în...

    Coruptul ministru ucrainean al Energiei și Justiției și vila de la Geneva

    Noi informații despre averile și cheltuielile asociate familiei fostului...

    Articole relationate

    Categorii populare