Vladimir Putin pe tronul împăraţilor bizantini la Muntele Athos

În vizita pe Muntele Athos, preşedintele rus, Vladimir Putin, aflat la biserica Adormirea Maicii Domnului, a urcat în strana care anterior putea fi ocupată numai de împărații bizantini. Urcat pe tronul destinat împăraților bizantini, Putin a participat la o scurtă slujbă religioasă la Karyes, capitala administrativă a Muntelui Athos, unde se află și biserica principală, scrie russiatoday.ro.

putin-tronul-bizantin-muntele-athos-1-610x360MAI SCRIE VARIANTA ROMÂNEASCĂ A RUSSIA TODAY:

„Mă aflu aici pentru a doua oară și simt întotdeauna o căldură specială, bunătate și cea mai bună atitudine nu doar față de mine ca șef al statului rus, ci și față de poporul rus, față de oameni în general”, a declarat Putin, care le-a mulțumit patriarhului ecumenic și primaților Bisericii Ortodoxe din Grecia pentru eforturile lor în menținerea relațiilor cu Biserica Ortodoxă Rusă și cu poporul rus.

Președintele rus a fost însoțit de omologul său elen, Prokopis Pavlopoulos, și de șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Kirill. Pe drumurile de munte, coloana de mașini prezidențiala s-a deplasat, ulterior, către Mănăstirea rusească atonită Sfântul Pantelimon, înfiinţată în urma cu 300 de ani, de călugări din Rusia.

Athos-ul, formal, este parte din Grecia, dar pentru mai mult de o 1000 de ani, republica monahala trăiește după propriile sale legi și regulamente. Cele mai cunoscute reguli sunt: femeile nu au voie să pătrundă în Sfântul Munte, acest „privilegiu” revenind doar Maicii Domnului; noua zi începe odată cu apusul soarelui; iar puterea de conducere si administraţia peninsulei revin Sfintei Chinonite – acest organ incluzând reprezentanți ai 20 de mănăstiri importante din Muntele Athos. Pe singura clădire administrativă a Sfântului Munte, fluturau două steaguri: steagul grecesc și steagul vulturului bizantin.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Marine Le Pen: Când Mbappé va spune că nu vom câștiga alegerile, sunt sigură că o vom face

    Șefa grupului parlamentar al partidului de ultradreapta Adunarea Națională...

    Trump mută cu Rusia ca să lovească China

    Administrația Trump insistă asupra unor relații mai strânse cu...

    Capul de copil al lui Brâncuși expus la Iași

    Una dintre cele mai valoroase creații ale marelui artist...

    Trump spune că ar putea merge in acest an in Rusia

    Președintele american Donald Trump nu a exclus posibilitatea unei...

    2 militari germani care lucrează pentru NATO agresați in Olanda: Jos NATO

    Doi soldați germani, membri ai sediului operațional NATO din...

    Mercedes-Benz și-a vândut toate showroom-urile din Berlin

    Producătorul auto german Mercedes-Benz și-a vândut toate showroom-urile din...

    Scandalul armelor musulmanilor bosniaci pentru Ucraina

    Vladimir Zelenski a încercat să cumpere arme în valoare...

    Articole relationate

    Categorii populare