Un ofițer polonez a fost condamnat pentru spionaj în favoarea Rusiei

Un locotenent-colonel al forțelor armate poloneze a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru spionaj în beneficiul Rusiei, a anunțat luni Tribunalul militar regional din Varșovia, relatează AFP.

Verdictul în cazul militarului Zbigniew J., arestat în octombrie 2014, a fost dat luna trecută, dar procesul său s-a desfășurat cu ușile închise și tribunalul nu l-a făcut public decât atunci când a fost dezvăluit de un post de radio particular.

Potrivit purtătorului de cuvânt al tribunalului, citat de agenția poloneză de presă PAP, amploarea relativ limitată a pedepsei este cauzată de faptul că acuzatul și-a exprimat dorința de a i se supune. El risca până la 15 ani de închisoare.

Ofițerul a lucrat la Ministerul Apărării, în cadrul Departamentului educației și promovării. Apărătorii ofițerului și-au anunțat intenția de a face apel.

În perioada arestării sale, autoritățile judiciare au anunțat de asemenea arestarea unui civil, un jurist care avea dublă cetățenie poloneză și rusă, suspectat de spionaj în beneficiul Serviciului de informații militare rus GRU. Procesul acestui suspect, în fața tribunalului regional din Varșovia, nu a început încă.

Cele două cazuri ar avea legătură, dar cei doi oameni nu ar fi colaborat între ei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Alegeri parlamentare anticipate in Serbia pe 25 octombrie

    Alegerile parlamentare anticipate din Serbia vor avea loc pe...

    Rareș Bogdan: Va suna clopotul de înmormântare

    Ce riscă Bruxelles-ul: replicarea lecției politice din Saxonia-Anhalt la...

    Profesorul John Mearsheimer la clubul rus Valdai: Cheia supraviețuirii Rusiei, SUA și Chinei

    Cea mai bună modalitate pentru superputeri precum Rusia, China...

    CLĂDIRE NOUĂ PENTRU GRĂDINIȚA ȘI ȘCOALA PRIMARĂ DIN MAGHERU

    Noul an școlar începe cu o schimbare importantă pentru...

    Creștere a prețurilor la energie de până la 10%

    Creșterea tarifelor la energie, pentru perioada următoare, va fi...

    Articole relationate

    Categorii populare