Un german intreținea relații sexuale cu copii săraci din Oravița sub pretextul unor excursii umanitare de Paști

Un cetățean german care vine de mai mulți ani în Oravița, județul Caraș Severin, și obișnuiește să ducă în excursii copii săraci din oraș a fost dus sâmbătă la sediul Poliției Oravița sub acuzația de pedeofilie, scrie Express de Banat.

Individul suspectat de pedofilie ar fi fost supravegheat sâmbătă de polițiștii de la Deva, oraș în care plecase în excursie cu câțiva minori din Oravița. Totul, ca urmare a sesizării colegilor de la Oravița, care îl supravegheau pe bărbat de aproximativ un an.

Mai întâi au stat de vorbă cu oamenii legii minorii, asistați de un asistent social. Părinții lor au fost și ei chemați la Poliție, urmând să povestească în ce împrejurări l-au cunoscut pe cetățeanul german și mai ales cum și-au lăsat copii cu acesta. Unii dintre aceștia au povestit pentru Express de Banat că neamțul vine de trei ani în Oravița, periodic, și că i-a ajutat financiar, iar pe copiii lor obișnuia să-i ducă în excursii prin țară. Niciunul dintre copii nu are mai mult de 12 ani. Hainele lor sugerau că provin din familii sărace. Întrebat fiind de reporterul Express de Banat despre motivele pentru care se află la Poliție și dacă a abuzat în vreun fel de minorii pe care i-a avut în mașină, cetățeanul german a refuzat să dea vreo explicație.

Din primele informații, unul dintre cei patru copii ar fi recunoscut că a întreținut relații sexuale cu suspectul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump și Musk au făcut pace pe 100 milioane de dolari

    Miliardarul Elon Musk și președintele american Donald Trump și-au...

    Scandalul întâlnirii șefei CCR cu Bolojan

    Doamna Președinte CCR Simina Tanasescu, sunt necesare precizări cu...

    Cerealele ucrainiene, o nouă lovitură pentru fermierii români

    Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită, într-o scrisoare...

    Un fost ofițer ucrainean care a dezertat in Rusia a fost ucis in Crimeea

    Fostul ofițer ucrainean Robert Șagheev (49), care era comandantul...

    Premierul ungar ironizează România: Noi lucrăm cu planurile realizate de cei mai buni ingineri

    Situația de la centrala nucleară Cernavodă, oprită de România...

    Newsweek: Căldura anormală și seceta din Europa avantajează Rusia

    Căldura anormală și seceta din Europa au complicat rutele...

    Articole relationate

    Categorii populare