#BREXIT: Lira sterlină se devalorizează

Pentru lira sterlină, ultimele trei luni au fost cele mai volatile din iunie în raport cu dolarul, iar estimările arată că această incertitudine urmează să crească,potrivit Bloomberg, transmite Mediafax.

Lira sterlină a scăzut cu aproape 3,6% anul acesta, accelerând prăbuşirea după ce referendumul pentru Brexit a fost stabilit pentru 23 iunie, iar mai mulţi oameni de afaceri şi politicieni importanţi din Marea Britanie şi-au declarat public susţinerea pentru părăsirea spaţiului comunitar.

Volatilitatea cursului liră/dolar la trei luni este la cel mai înalt nivel din 2010. În raport cu euro, lira a scăzut săptămâna aceasta la cel mai jos nivel din 2014 după ce au venit rezultatele sectorului de producţie, care a avut cea mai slabă performanţă din 2013.

Săptămâna viitoare vor veni rapoartele din sectorul serviciilor şi al industriei, care care vor arăta direcţia în care se îndreaptă Marea Britanie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Ce se întâmplă pe piața imobiliară de lux din Dubai

    În ciuda conflictului continuu dintre SUA și Iran și...

    Articole relationate

    Categorii populare