Traian Băsescu spune CINE e în spatele lui Ghiulbenghian și a norei lui Măgureanu și care e ADEVĂRATA ȚINTĂ

Eu am văzut în jurul a ce se învârteau toate declaraţiile domnului Ghiumlbeghian, Prima era că i-am aranjat dosarul lui Crin Antonescu pentru casă cu Daniel Morar, apoi că tot cu Morar i-aş fi aranjat o retrocedare când era ministrul tineretului şi sportului, apoi tot legat de Morar că nu-ştiu-ce aranjament am făcut, să vină să îl sperie pe Negoiţă cu un dosar de corupţie, asta înainte de a îl desemna eu pe prim-ministru pentru a îl ţine peNegoiţă sub cotrol.  Mă întreb cine l-a dirijat, pentru că ţintă a fost Morar. Că am intrat şi eu în acest malaxor, asta e altceva, dar e o campanie de discreditare, şiun mare păcat ce se face şi cred că sunt anumite instituţii care dausemnale: dacă ne mai încurci cu legea Big Brother, nu te încurcăm, dar găsim un Ghiulbenghian, a declarat fostul președinte Traian Băsescu joi seară la B1 TV sugerând că în spatele poveștii s-ar afla SRI.

Ţară asta se pregăteşte să se facă praf, cu atât mai mult cu cât deciziile CCR sunt corecte. E greu că CCR să dea decizii incorecte, pentru că sunt 9 oameni acolo, dar o majoritate este când se da o decizie. Mă refer în general. Dacă a fost la recomandarea procurorului anchetator, cred că procurorul nu mai are ce caută în DNA. A compromis instituţia. De fapt, ce să urmăreşti? Un proces de deningrare a unor oameni. Peste mine s-au aruncat atâtea mizerii încât sunt aproape imun. Mi-am dat seama că e un joc de deasupra acestui domn Ghiumlbeghian, eu l-aş trata că pe un atac mizerabil la CCR, a susținut Băsescu.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare