Papa cere Europei să primească migranţii musulmani

Papa Francisc a denunțat vineri, în timpul tradiționalului Drum al Crucii la Colosseumul din Roma, „conștiința insensibilă” a europenilor față de migranți, notează AFP și Reuters.

Marea Mediterană și Marea Egee „au devenit un cimitir insațiabil, o imagine a conștiinței noastre insensibile și amorțite”, a afirmat papa, criticând închiderea frontierelor cu care se confruntă afluxul de migranți și solicitanți de azil, în rugăciunea din Vinerea Mare a catolicilor.

El și-a reînnoit apelul către țările Uniunii Europene de a primi cu demnitate sutele de mii de solicitanți de azil și imigranți.

Printre altele, papa a condamnat cu toată forța pedofilia în rândul clerului care, „în loc să renunțe la ambiții deșarte, îi privează pe nevinovați de demnitatea lor”.

Papa a condamnat de asemenea „violența fără precedent” a militanților islamiști, din Africa, Orientul Mijlociu până în inima Europei, declarând că adepții religiilor ce comit acte de fundamentalism și terorism profanează numele lui Dumnezeu.

Măsurile de securitate au fost mai ridicate decât de obicei la tradiționala Via Crucis (Drumul Crucii), procesiunea anuală la lumina lumânărilor în jurul Colosseumului din Roma, în urma atacurilor de la Bruxelles care au ucis cel puțin 31 de persoane. Întăriri de poliție au sosit din alte orașe italiene, potrivit unor surse din securitate, notează Reuters.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare