TÂRGUL RUSO AMERICAN PE AȘA ZISUL ARMISTIȚIU DIN SIRIA

Rusia s-a angajat să nu lanseze atacuri împotriva grupurilor siriene considerate de Statele Unite ca făcând parte din opoziția moderată, a declarat Departamentul de Stat al SUA vineri, cu câteva ore înainte de intrarea în vigoare a unui acord de încetare a ostilităților în Siria, informează Reuters și AFP.

Washingtonul dă astfel mâna liberă rușilor să lanseze atacuri împotriva celorlalte grupări, inclusiv Al Nasra, aripa a Al Qaeda, susținută până recent de americani.

CITIȚI ȘI:Americanii recunosc că au împărțit Siria cu Rusia

„Rușii s-au angajat să nu efectueze lovituri aeriene împotriva grupurilor pe care noi le considerăm ca făcând parte din opoziția moderată”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Regimul sirian și aliatul său rus au bombardat intens vineri bastioane ale rebelilor cu câteva ore înainte de intrarea în vigoare, programată la 22.00 GMT, a încetării ostilităților, inițiată de Moscova și Washington care au recunoscut dificultatea sarcinii în această țară fragmentată și devastată de război, amintește France Presse.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare