DOSARUL BOLEK: Anchetă în Polonia cu privire la posibila falsificare a documentelor despre colaborarea lui Walesa cu serviciile secrete comuniste

Organismul polonez care investighează crimele comuniste, Institutul Memoriei Naționale (IPN), a anunțat joi inițierea unei investigații cu privire la posibila falsificare a unor documente ce ar dovedi colaborarea liderului istoric al sindicatului Solidaritatea, Lech Walesa, cu serviciile secrete în perioada comunistă, transmite AFP conform Agerpres.

Fără să fi efectuat o expertiză grafologică, IPN a publicat luni fotocopii ale respectivelor documente găsite la domiciliul văduvei unui fost ministru de interne din acea perioadă, Czeslaw Kiszczak.

Lech Walesa a reacționat afirmând că sunt falsuri grosolane. El a recunoscut totuși că a făcut ‘o greșeală’ semnând niște documente în anii ’70, dar a negat că ar fi fost informator al serviciilor secrete. El a susținut că funcționari din cadrul acestor servicii (SB) au falsificat chitanțe pentru sume de bani primite de colaboratorul ‘Bolek’, numele de cod ce i-ar fi fost atribuit.

Pe lângă acele chitanțe, printre documente se mai regăsesc și note manuscrise, inclusiv un angajament de colaborare semnat Lech Walesa ‘Bolek’, precum și rapoarte dactilografiate sau manuscrise ale unor conversații pe care ofițeri de legătură ai SB le-ar fi avut cu ‘Bolek’ începând din anul 1970 și până în 1976, când această colaborarea s-ar fi încheiat după ce Walesa a cerut întreruperea ei.

Acest caz a relansat în Polonia teoriile — promovate mai ales de conservatorii aflați acum la putere — că regimul comunist ar fi căzut în urma unei operațiuni puse la cale de serviciile speciale. Una dintre teorii avansează ideea că în spatele acestei operațiuni ar fi fost serviciile secrete sovietice, care ar fi urmărit păstrarea puterii reale în mâinile fostei elite comuniste.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rareș Bogdan: 10 motive să iubești la nebunie America

    10 motive să iubești la nebunie SUA. La mulți...

    Putin îi transmite lui Trump de 4 iulie că Rusia a contribuit la independența SUA

    Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat pe omologul său...

    Mișcarea Chinei în Germania

    Mii de companii de nișă de dimensiuni medii, coloana...

    Rușii au cucerit ultima fortăreață ucraineană din Donbas

    Konstantinovka din RPD a format principala linie de apărare...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Suntem debaraua fraților Tate

    de Adriana Stoicescu, judecător Demența, fals numită Stat, are, de...

    The Big Short la București

    Cred că peste 10 ani România va fi în...

    Scandal cu bugetul UE: Germania vrea o reducere de 40%. ROMÂNIA AFECTATĂ MAJOR

    Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a îndemnat...

    Premierul polonez: Nu mai promitem nimic Ucrainei

    Prim-ministrul polonez Donald Tusk a cerut delegației poloneze prezente...

    Articole relationate

    Categorii populare